10.000 de angajaţi CFR intră în şomaj anul viitor

492
cfrAnul 2010 nu aduce veşti bune pentru angajaţii CFR. 10.000 de feroviari vor intra în şomaj, măsura fiind luată pentru a evita falimentul instituţiei. Mai mult, cei disponibilizaţi riscă să nu primească nici măcar plăţi compensatorii.

Cele trei societăţi feroviare, CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă, au convenit deja cu sindicatele asupra programului de restructurare a salariaţilor.

Potrivit ziariştilor de la Gardianul, vor fi trimişi în şomaj doar angajaţii din sectorul administrativ. Nu vor fi disponibilizaţi angajaţi care lucrează la siguranţa circulaţiei feroviare, precum impegaţii, mecanicii sau personalul care întreţine linia de cale ferată.
În total, vor rămâne fără slujbe peste 10.000 de ceferişti. Cele mai multe disponibilizări, adică peste 6.000, vor fi făcute la CFR Marfă. Asta pentru a evita intrarea în faliment a companiei, ca urmare a scăderii traficului de marfă cu peste 70%. Vor mai fi puşi pe liber 1.200 de angajaţi ai CFR Călători şi doar 600 de la CFR SA.
Veştile proaste pentru ceferişti nu se opresc aici. Cei care vor fi trimişi în şomaj ar putea să nu beneficieze de niciun fel de venituri, deoarece Ministerul Muncii nu a elaborat documentele pentru acordarea de plăţi compensatorii.
Mai mult, Fondul Monetar Internaţional a cerut sistarea subvenţiilor de la buget, condiţionând acest lucru de acordarea tranşelor 3 şi 4 din împrumutul acordat României.
Cele trei societăţi feroviare au mai încercată să mai reducă din numărul angajaţilor, dar fără să recurgă la şomaj. De la începutul anului, au fost trimişi la pensie aproximativ 4.700 de ceferişti. Numai de la CFR Marfă au fost pensionaţi 2.700 de angajaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here