„Renaştere spirituală”, după gratii

450
penitenciar 019Deţinuţii din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au ocazia să participe astăzi la o masă rotundă cu tema “Sfintele Sărbători de Paşti – moment de renaştere spirituală”. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, la această activitate vor participa, în calitate de invitaţi, părintele Flavius Nicolae Chivulescu, părintele Alecsandru Cornoiu şi profesorul de religie Nicolae Panduru, de la Colegiul “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu.

La manifestare vor participa persoanele private de libertate care doresc să discute despre apropiatele sărbători. „Vor fi aduse în discuţie modul de pregătire şi trăire specific acestei mari sărbători a creştinătăţii, rânduielile în cele şapte săptămâni de post, moartea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi bucuria iertării şi a învierii”, a declarat Constantin Bălă, directorul Penitenciarului Târgu-Jiu. Ace astă masă rotundă nu este prima manifestare cu caracter religios din Săptămâna Patimilor, ieri un grup de deţinuţi mergând în vizită la Mănăstirea Tismana. Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului, activităţile de acest gen vor continua în toată această săptămână premergătoare Sărbătorilor Pascale.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here