„Redescoperă Gorjul”, lansat la Târgu-Jiu

324

redescopera gorjul„Redescoperă Gorjul” este un proiect implementat la nivelul judeţului nostru pe o perioadă de un an de zile menit să facă cunoscute la nivel naţional şi internaţional frumuseţile acestui judeţ. Proiectul are o valoare de aproape un milion de lei, finanţarea este din fonduri europene, iar lansarea acestuia a avut loc ieri.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj au lansat ieri proiectul „Redescoperă Gorjul”, un proiect desfăşurat prin Programul Operaţional Regional, cu fonduri nerambursabile şi o valoare de 970.549 de lei. Ca şi activităţi principale desfăşurate în cadrul proiectului sunt realizarea unui film de prezentare turistică de 15 minute, concepţia unui spot TV cu o durată de 90 de secunde care să fie difuzat pe posturi de televiziune cu difuzare naţională, 30.000 de pliante turism monahal, tot atâtea pentru cel montan, istorie, cultură, tradiţii, alte 60.000 pentru muzeele şi peşterile Gorjului, 2.000 de albume de prezentare ale judeţului Gorj, 10.000 de steguleţe, 10.000 de DVD-uri cu filmul de prezentare turistică, 5.000 de pixuri, 10.000 de brelocuri, tot atâtea hărţi turistice ale judeţului, 5.000 de insigne şi un banner.

7 zile de activităţi

Potrivit Alinei Pătraşcu, managerul proiectului, „Redescoperă Gorjul” se află în etapă de achiziţie publică. „Pe data de 9 mai se vor deschide ofertele pentru materialele de promovare. Alături de materialele de promovare, care aproximăm a avea o valoare de 570.000 de lei, vom organiza şi un eveniment local cu o durată de o săptămână. Acesta va avea ca scop promovarea turistică prin realizarea de expoziţii cu produse tradiţionale specifice zonei Gorjului, o expoziţie a artiştilor din afara judeţului”, a declarat Alina Pătraşcu. De asemenea, pe parcursul evenimentului vor fi organizate trei concursuri având ca scop promovarea turismului. Concursurile se vor finaliza cu premii, fiind organizate şi monitorizate de către Consiliul Judeţean Gorj, în colaborare cu instituţiile de cultură din judeţ. Totodată, premiile, o zi de turism de aventură, vor fi oferite de Serviciul Public Salvamont Gorj. Adriana Andriţoiu, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj, a spus că judeţul nostru are cu ce se mândri şi că la ora actuală se practică un turism regional, iar prin „Redescoperă Gorjul” se doreşte ca judeţul să devină o destinaţie turistică pentru turiştii din toată ţara.

„Prin acest proiect vom promova cultura tradiţională, muzeele, colecţiile muzeale, târgurile tradiţionale, satele turistice unde îşi desfăşoară activitatea foarte mulţi meşteri populari, monumentele istorice, peşterile, sporturile de iarnă practicate în staţiunea Rânca, precum şi Ansamblul Constantin Brâncuşi”, a declarat purtătoarea de cuvânt a CJ Gorj. Aceasta a precizat că, în acest an, Consiliul Judeţean mai doreşte iniţierea unui alt proiect intitulat „Gorjul, ţara lui Brâncuşi”.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here