„Piatra de hotar” a lui Constantin Brâncuşi, piatră unghiulară… între utilitar şi transcendent

282

piatra 3În anul 1945, vastul patrimoniu universal al „pietrelor de hotar” s-a îmbogăţit, subit, cu o nouă piesă de gen, aceasta fiind, exclusiv, opera unui „pietrar” genial, el numindu-se Constantin Brâncuşi. Despre ea, brâncuşiologul Ion Mocioi, în „Brâncuşi. Opera” (2003), după o sumară trecere în revistă a versiunilor columnare ale „Sărutului” din 1907-1908, vorbind despre „Piatra de hotar” a Demiurgului, denumită şi „Bornă de frontieră”, o consideră o coloană „neobişnuită”.

Această sculptură monumentală (înălţimea – 185 cm) – zice autorul – „este o compoziţie care încorporează o variantă a „Sărutului” din Montparnasse, sub formă incizată în arhitrava „Porţii Sărutului” de la Târgu-Jiu” şi are drept bază şi capitel părţi care refac fragmentar arhitrava „Porţii Sărutului”. De asemenea, opinează Ion Mocioi, această operă „pare a fi un semn despărţitor pentru două epoci, cea din urmă fiind epoca păcii, fără de care dragostea este neîmplinită” (concept ianic).

piatra 2La rândul său, Sidney Geist, raportând titlul lucrării la contextul politic şi istoric, precizează: „Către sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Iosif Visarionovici Stalin a promis să redea Transilvania României, omiţând însă să menţioneze Basarabia, luată de Rusia în 1940 în timpul unei scurte perioade în care României i se răpise o treime din teritoriu. Probabil aceste evenimente – ultimele dintr-o istorie de ocupaţie a patriei de către armate străine – au fost cele care l-au determinat pe Brâncuşi să facă „Piatra de hotar””.

Ideea în cauză a fost preluată – evident, cu nuanţări culturale, istorice şi psihologice – de către academicianul Mihai Cimpoi în „Brâncuşi şi Basarabia” („Sărutul”, anul I, nr. 2, noiembrie 2002), completând: „Ion Pogorilovschi confirmă această personificare în studiul „Bornă pentru provinciile româneşti, un gând pentru Basarabia şi Bucovina de Nord”. Iar domnia-sa, investigând temeiul istoric, social, uman şi intelectual al ataşamentului sculptorului faţă de Basarabia (în special)”, identifică următoarele filoane ale respectivului sentiment fundamental:

1) „Substratul comun gorjeano-basarabean” din folclorul acestor zone etnografice, cunoscut de Brâncuşi „la hanul Spirtarului din dosul Gării Craiova, unde era băiat de prăvălie”; 2) Influenţa exercitată asupra sa de „tezele poporaniste ale lui Constantin Stere” pe care, potrivit afirmaţiilor lui Petre Pandrea, „le-a citit, meditând asupra lor”; 3) prezenţa în viaţa sa a Miliţei Petraşcu (Melania Nicolaevici), născută în Chişinău, asupra stilului căreia Brâncuşi a avut un rol hotărâtor. În concluzie – scrie academicianul: „genialul sculptor s-a gândit mereu la destinele înstrăinatei Basarabii, personificând ataşamentul său în „Piatra de hotar”, înrudită cu „Sărutul”, fapt autentificat documentar de prima denumire a lucrării: „Borne sur les provinces Romaines”.

Oricâtă contingenţă ar avea însă „Piatra de hotar” a Demiurgului hobiţean cu sensul propriu ce derivă atât din funcţia reală a unui asemenea „obiect cadastral”, cât şi din cel gândit de sculptor, un lucru este evident, şi anume: dacă până la această sculptură – de la cele mai primitive, ca realizare, şi până la cele frumos confecţionate, dar cu o finalitate exclusiv „judiciar-culturală” – toate astfel de „pietre de hotar” rămân doar ceea ce se numesc. Cea brâncuşiană se situează suveran în domeniul artei absolute, ea dobândind o semantică aparte. În esenţă, ea este o columnară, descendentă din „Sărutul” şi, desigur, şi o „bornă”, dar tocmai această stare specială de ambiguitate îi sporeşte mesajul, scoţând-o din onticul pur şi plasând-o, osmotic şi cosmotic, atât în estetic, simbolic, mitic, precum şi în politic (vizionar sau ca opţiune). Precizez: „Piatra de hotar”, în execuţia artistului Brâncuşi, având încrustată pe cele patru feţe ale ei aceeaşi imagine (sărutul, hora, lada de zestre etc.) este în această viziune, un suport informaţional al unui mesaj univoc, transmis, invariabil, spre toate punctele cardinale ale României, în special. În acest „aranjament” plastic, rezidă una dintre deosebirile esenţiale dintre „Piatra de hotar” a lui Brâncuşi şi multele altele. De exemplu:

1. În cazul statuii lui Janus Brifons, zeu cultivat cu respect şi adoraţie de romani, întâlnim o unitate dualizată, orientată pe două direcţii opuse, pe când la „Piatra de hotar” brâncuşiană dualul tinde spre unitate, centrarea făcându-se din patru direcţii. Statuia ianică desparte lumea (reală sau mitică) pe două linii ale timpului istoric, respectiv, în trecut şi viitor, pe când columna Demiurgului desfiinţează orice rivalitate, unind opoziţiile, prin SĂRUT, până la contopire, găsind în unitatea contrariilor soluţia transcenderii unui real dizarmonic, antagonist. Conceptul ianic este similar personajului mitic din basmele româneşti, înzestrat cu un ochi în ceafă, un fel de simbol al prevederii viitorului, păstrând în raza vederii trecutul, ca în întrebarea: „Ce ape vin din trecut?”, „apele” semnificând eventualele umbre ale acestuia, ca şi amintirile şi experienţele rămase să întemeieze memoria unor „treceri şi petreceri”;

2. „Cei şapte MOAIS” cu trăsături stereotipe din Insula Paştelui au feţele îndreptate către interiorul insulei, păzind, parcă, o taină (Renato Zamfira în „Ipoteza paleoastronautică”), aspect sesizat şi în înfăţişarea unui atlant din vestitul platou din Tula (Mexic);

3. Crucile utilizate ca „pietre de hotar” au o singură faţă, excepţie făcând doar „pietrele miliare” care sunt circulare sau, sub altă formă, menhirele.

Aşadar, „Piatra de hotar” a hobiţanului este, spre deosebire de orice obiect cu acelaşi titlu, un fel de totem ceremonial unificator de orizonturi şi semnificaţii, este o sculptură metaforică, îmbogăţită atât cu un discurs propoziţional, uneori eliptic de un termen sau altul, dar perfect poliedric din unghi semantic, cât şi ca act „operativ” (în sens exoteric). Tocmai aici ideograma „SĂRUTULUI” acţionează ca un simbol, codificând o religie pe care o întâlnim în aproape toate miturile esenţiale. Ethosul „pietrei” brâncuşiene este centrat – după cum am menţionat – nu pe despărţire, pe delimitare (hotărnicire) ci, în funcţiile lui simbolică, filosofică şi publică, îndeamnă, contrar simbolului ianic şi al altor „pietre” (unidirecţional sau bidirecţional opozante) la cvadridirecţional centripet, postulând „coincidentia opositorum” pe măsura imnului schillerian-beethovenian „seid umschlungen Millionen!”. Extras, prin urmare, din contextul utilitar, fatalmente reducţionist şi simplificator, „Piatra de hotar” a lui Constantin Brâncuşi este varianta plastică (în piatră) a „Odei Bucuriei”, adoptată ca imn al Uniunii Europene.

Iată de ce, în consonanţă cu opinia prof. univ. dr. Dumitru Adrian Crăciunescu, autorul propunerii, „Piatra de hotar” a mereu modernului şi vizionarului în gândire şi creaţie – Constantin Brâncuşi – merită să fie montată, pentru mesajul său revoluţionar şi de stringentă actualitate, într-una din pieţele din centrul Bruxelles-ului (de exemplu).

Notă: „An die Freude” a fost scris în anul 1785. În epocă, despre acest pome s-a scris: „Imn din fericitul sentiment al prieteniei în cercurile Körneşiene. Iubirea ca forţă motrice a lumii naturale şi spirituale, prin ea, fiinţele trec din izolare spre conştiinţa întregului, acesta fiind Dumnezeu”. Este o replică la oda cu acelaşi nume de Johan Peter Uz.

Decodificat, în cuvintele mele, acest imn ar fi următorul:

MOTO

„Seid umschlungen Millionen!

Dieser Kuss der ganzen Welt!”

(Friederich Schiller: „An die Freude” bzw – Ludwig van Beethoven: „Die neunte Symphonie”)

DER „GRENZESTEIN”

Zwischen Krieg und Frieden –

Sollte ein Grenzstein sein:

Der Liebe freudvoll Reigen,

Der ewige Kuss rein!

Erhaben geschriebene Ode

„An die Freude” ein,

Vom rumänischen „Steinmetz”

In starkem, heiligem Stein!

Zwischen Krieg und Frieden

Herrschen solltl ein Grenzstein:

Der Kuss, welcher verküundet

Ewige Lieb, Verein!

Zwischen Krieg und Frieden

Nicht immer Grenzstreit sein,

Sondern das der Liebe Feuer,

Des Kusses glühend Grenzstein!

Ein Aufruf denn zur Liebe,

Zum Frieden, Glück muss sein,

Für die ganze Welt

Brancusis-Werk: „GRENZESTEIN”

Notă: Schiller a decedat la 9 mai 1805

Mesajul simbolic al „Pietrei de hotar” a lui Brâncuşi

Între Război şi Pace –

O „PIATRĂ D EHOTAR”,

O Horă a Iubirii,

Sărutul Planetar!

„Odă” în piatră sfântă,

Scrisă de un „Pietrar”,

Spre-a-mbrăţişării slavă –

Iubirea fiind HOTAR!

Între Război şi Pace –

O „PIATRĂ D EHOTAR”,

„Odă” a Bucuriei, scrisă

În rocă de un „Pietrar”!

De-aici, din Europa,

În patru zări, chemare:

„Lăsaţi doar Imnul Păcii

Cu aripi vii să zboare!

Puneţi HOTAR de suflet,

Să nu învingă Greul!”…

…Mesaju-i scris în piatră;

„Pietrar”: Brâncuşi. Arheul!

(D.D.)

Dumitru Dănău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here