Emoţia mă copleşeşte! Au trecut patruzeci de ani de când am absolvit cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la Facultatea de Compoziţie, Dirijat, Pedagogie – secţia Dirijat Cor, Pedagogie. Sunt invitat la Târgu-Jiu, pe una din axele fundamentale ale spiritualităţii românesti, pentru a evoca un om de suflet, un muzicolog, profesor universitar şi om de Radio, care în inima mea ocupă un loc aparte.
Nu este singurul muzician de excepţie de la care am învăţat meseria împlinirii mele profesionale, dar trebuie să vă evoc un moment cheie din destinul meu, moment legat de OMUL DE SUFLET: PETRE BRÂNCUŞI. Am absolvit Conservatorul în anul 1972, venind din „provincie” de la cu totul și cu totul altă meserie; datorită mediei obținute la examenul de stat aveam două variante de a obține buletin de București prin repartiție guvernamentală, deci un loc de muncă binemeritat: asistent la Catedra de Teorie și Solfegii la Conservator, sau redactor muzical la Radioteleviziunea Română. Trebuie să vă menționez că în acel an maestrul Brâncuși s-a transferat din funcția de Director muzical al Radioteleviziunii în funcția de Rector al Conservatorului. La rugămintea mea, de a fi sfătuit părintește încotro să-mi îndrept pașii, am primit din partea regretatului muzician un răspuns care pe moment m-a surprins: (citez din memorie: „viitorul dumitale profesional nu este ca asistent, deși ai pregătirea necesară, dar ca redactor muzical vei avea în față un univers fermecător și împliniri deosebite, deci îți doresc mult succes!”) Am plecat oarecum trist de la „licitația locului de muncă”, dar cerându-i sfatul unchiului meu dinspre tată, nimeni altul decât compozitorul, muzicologul și violistul LIVIU RUSU(fratele tatălui meu,cel care la insistențele mătușii mele ELISABETA, soția sa, m-a pregătit pentru marea confruntare a admiterii în facultate) am primit un răspuns care mi-a adus liniștea sufletească mult căutată: Și eu ți-aș fi arătat același drum spre universul radiofonic, venind din lumea cu dor, spre cea fără dor, unde INFINITUL e la margine de drum. De acolo caută-ți NESFÂRȘITUL! Și astfel, despre maestrul PETRE BRÂNCUȘI, nu se poate vorbi decât ca despre un om al cărui chip emană blândețe și lumină, uneori ironic, dar de o ironie constructivă, benefică pentru cel luat în vizor. Așteptam cu multă nerăbdare cursurile de istoria muzicii românești predate cu un înalt profesionalism și cu dragoste neascunsă față de tot ceea ce ne reprezintă ca neam în arta sunetelor, fie creație, fie interpretare, fără discriminare de vârstă sau pregătire profesională. Ca Director muzical al Radioteleviziunii ne-a deschis drumul spre cunoaștere și formare prin posibilitatea de a audia, pe baza legitimației de student la Conservator, toate concertele și recitalurile susținute de formațiile muzicale ale Radioteleviziunii și ale celor invitate în sala de pe strada Nuferilor. Așteptam nerăbdători pauza sau finalul concertului pentru a-l saluta cu deosebitul respect cuvenit pe maestrul nostru într-ale istoriei muzicii nu numai românești ci și universale, pentru schimbul de păreri (nu veți crede, dar de la egal la egal, de parcă am fi avut experiența muzicologică a Domniei-Sale) despre manifestarea muzicală din acel moment. Am învățat multe, mai ales că am fost sfătuiți să nu ne limităm la concertele și recitalurile din Sala Radio; trebuia să pășim pe treptele Ateneului Român și să ascultăm Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, trebuia să ascultăm muzică înregistrată pe magnetofon la Biblioteca Centrală din București. Și ne-a fost de mare folos celor care i-am urmat sfaturile! Deschiderea spre universul muzical componistic și interpretativ ne-a fost făcută de maestrul Petre Brâncuși fără a ține cont, ca acum, de poveștile de culise legate de viața mai mult sau mai intimă a muzicienilor: singurul criteriu al aprecierii a fost personalitatea artistică a celui vizat, personalitate exprimată prin actul de creație: componistic, interpretativ sau muzicologic. Mai aveam cu noi modelarea spirituală și profesională a sfaturilor părintești și didactice ale regretatului maestru: „Ascultați cât mai multă muzică, fie universală, fie românească, dar căutați în muzica noastră, cu neostoință, izvoarele limpezi ale melosului popular, pentru că de acolo și-au tras seva toți creatorii noștri, numai astfel reușind să găsească drumul spre universalitate al muzicii românești. Doar prin originalitate, nu prin copierea unor tipare estetice, suntem noi înșine ziditori de suflet românesc. Într-o ȚARĂ care, Pe-un picior de plai, Pe-o gură de Rai și-a clădit ETERNITATEA. Regretatul maestru Petre Brâncuși ne-a îndemnat să citim cât mai multe lucrări de specialitate, recomandându-ne titluri importante pentru formarea noastră profesională, un exemplu pentru noi fiind însăși opera muzicologică apărută sub semnătura domniei sale. Prolific autor de cărți și dicționare muzicale, recenzii, articole, studii și cronici muzicale, conferințe și comunicări științifice.La vremea studenției mele Litografia Conservatorului de muzică „Ciprian Porumbescu” editase cele două volume ale „Cursului de istorie a muzicii românești, principii fundamentale”, autor fiind maestrul Petre Brâncuși în colaborare cu distinșii muzicologi Octavian Lazăr Cosma și Grigore Constantinescu (pentru al doilea volum), iar în Editura Muzicală apăruse „Istoria muzicii românești, Compendiu”. Despre OMUL DE RADIO Petre Brâncuși vă pot spune că în anul 1972 , când a preluat funcția de rector al Conservatorului de muzică „Ciprian Porumbescu”, a lăsat o bogată moștenire continuatorului d-sale la Direcția muzicală a Radioteleviziunii, în persoana prestigiosului muzicolog Vasile Donose, un alt nume de referință în cultura noastră muzicală:
– o redacție foarte bine organizată, cu secții specializate pe genuri muzicale în cadrul cărora activau profesioniști cu pregătire superioară și cu talent scriitoricesc demne de toate laudele;
– stagiuni de concerte și recitaluri vizând o cuprindere cât mai diversificată a repertoriului românesc și universal;
– un serviciu de documentare pus la curent cu ultimele noutăți în domeniu;
– o fonotecă, aș spune „de aur”, impresionantă ca varietate și bogăție repertorială.
– oameni de muzică, de o probitate profesională incomparabilă, care mi-au luminat drumul afirmării ca realizator în secțiile Simfonic-Cameră, Actualități muzicale.
În acest context doresc să aduc omagii:
– compozitorului și muzicologului Theodor Drăgulescu, redactor șef;
– șefelor de secție Maria Baciu și Olga Grigorescu la Muzică simfonică și de Cameră;
– marelui muzician Iosif Sava, șeful secției de Actualități muzicale, iar din anul 1979, șeful secției de Muzică simfonică și de cameră la TVR.
Împreună cu domnia sa am scris „ISTORIA MUZICII UNIVERSALE ÎN DATE”, volum apărut în anul 1983, în Editura Muzicală. La Televiziunea Română, după șapte ani de activitate radiofonică, am realizat, cu experiența dobândită la microfon, transmisiuni de concerte și recitaluri, cicluri de emisiuni muzicale, reportaje și documentare, atât în sfera simfonic-camerală cât și în sfera folclorului. Am obținut premii importante la festivaluri internaționale de folclor, iar pentru poemul TV „PRIVELIȘTI MOLDOVENEȘTI” pe un scenariu propriu inspirat de muzica marelui compozitor moldovean Mihail Jora am fost onorat cu Premiul Uniunii Criticilor Muzicali în anul 1997. Diploma și emoțiile aferente le-am primit de la o personalitate a muzicii românești prezentă astăzi aici pentru a omagia un suflet trecut din lumea cu dor în lumea cea fără dor: mă refer la maestrul Grigore Constantinescu, profesor universitar, doctor, muzicolog, un reper luminos – ca asistent al profesorului Petre Brâncuși – pe drumul meu în cunoașterea muzicii românești. Am evocat momente din împlinirile mele profesionale pentru a incerca să justific oarecum includerea mea, în simpozion, ca discipol al profesorului universitar doctor muzicolog PETRE BRÂNCUȘI… Poate că trebuia să fac mai mult, dar atât mi-a permis soarta! Gândurile mele de mulțumire se îndreaptă spre oamenii de suflet ai Gorjului, care nu l-au uitat pe cel plecat din satul Brădiceni, comuna Peștișani, ca să le ducă faima peste tot în țară și peste hotarele ei. De aceea vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor de bine pentru această emoționantă inițiativă de a omagia, anual, o personalitate marcantă a muzicii românești, de a sprijini împlinirea acestei inițiative, într-o lume tulburată – din păcate – de idealuri deșarte. Maestrului dirijor Cristian Brâncuși, profesor universitar doctor muzicolog, îi adresez cele mai calde felicitări pentru felul în care evocă în fiecare an amintirea celui care i-a fost tată și mentor pe drumul vieții și al afirmării artistice. Dumnezeu să vă lumineze calea spre alte și alte fapte bune!
PETRU RUSU, muzicolog, realizator la TVR
