„Metamodernismul – un nou curent literar”

203

img194În sesiunea de primăvară a Cenaclului „Columna”, din luna mai 2011, a citit scriitorul Lazăr Popescu poezii dintr-o carte-eveniment: COSMOS ÎN SILABE. Participanţii au simţit că se aflau în faţa unei întâmplări culturale de excepţie.

„Volumul se constituie – ne mărturisea, zilele acestea, autorul însuşi, scriitor şi filozof cu documentele şi cotizaţiile în regulă – ca o ilustrare literar-artistică a metamodernismului.” Am exclamat entuziast: „Bravo, stimabile! Începi să corespunzi… viitorului!” „Da, Ioane, am lansat, lansez mai precis, un nou curent literar: metamodernismul (s.m., I.P.-B)!” „Şi în ce constă?”. Lazăr Popescu a scos din mapa-i personală o coală împăturită în două şi scrisă pe toate cele patru pagini, îngrijit, uşor lecturabile. Le transcriem în continuarea articolului nostru:

„Articolul 1. Metamodernismul e o sinteză de postmodernism şi transmodernism.

Articolul 2. Metamodernismul admite din postmodernism memoria culturală şi intertextualitatea, iar din transmodernism necesitatea recuperării sacrului şi transversaliile literare.

Articolul 3. Din modernism admite realitatea transcendenţei goale, vide.

Articolul 4. Spre deosebire de postmodernism nu cultivă notele minore. Rămâne într-o tonalitate a seriosului, gravului.

Articolul 5. Spre deosebire de transmodernism cultivă paradoxul: este dincolo de modernitate, fiind chiar în ea. Transmodernismul este peste, deasupra, dincolo. Metamodernismul este peste şi, în acelaşi timp. Şi este ezoteric prin definiţie.

Articolul 6. Metamodernismul e şi formă de dialog relaxat cu modernismul, care fusese o formă de ruptură cu tradiţia, cu romantismul, dar care e acum deja tradiţie.

Articolul 7. Metamodernismul nu rupe cu modernismul, ci rămâne în el, depăşindu-l. E în el, dar nu (mai) e în el! E aici şi acolo în acelaşi timp, prin asta el asemănându-se cu ezoteria.

Articolul 8. Modernismul e o formă de vibraţie artistică pe anumite frecvenţe, se presupune înalte.

Articolul 9. Spre deosebire de modernism, care rupea cu tradiţia, metamodernismul acceptă apăsat tradiţia, în sens de tradiţie filozofică sau iniţiatică. Postmodernismul o acceptă, dar ironic.

Articolul 10. Metamodernismul se revendică, în primul rând, din Eminescu şi Macedonski, Maiorescu şi Haşdeu şi pe urmă din marii clasici interbelici în frunte cu Blaga, Arghezi, Bacovia, Barbu, dar şi din clasicii şaizecişti în frunte cu Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Horea, Mircea Ivănescu, Ilie Constantin, Cezar Baltag, Gheorghe Grigurcu, precum şi din generaţia optzecistă în curs de instituţionalizare definitivă, în frunte cu Marian Drăghici, Gabriel Chifu, Paul Aretzu, Mircea Bârsilă, Adrian Alui Gheorghe, Nichita Danilov. Manifestul, odată redactat, va fi lansat, oficial, la cea de-a XV-a ediţie a Atelierului Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „SERILE LA BRĂDICENI!, din 6-8 septembrie 2011, la sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” Gorj.

Ion Popescu-Brădiceni, Preşedintele Cenaclului „Columna”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here