„Lyra Gorjului”, Concert de concerte

90

Lyra GorjuluiUn excepţional „Concert de concerte” s-a desfăşurat duminică seara la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Pentru doar câţiva lei, cât a costat biletul, târgujienii au avut ocazia de a savura operele lui W.A. Mozart, în intrepretarea deosebită a Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”.

Contrar cutumei, concertul Orchestrei târgujiene de Cameră „Lyra Gorjului” s-a desfăşurat pe 10 aprilie şi nu în ultima duminică a lunii, aşa cum se obişnuieşte. „Motivul pentru care s-a luat această decizie este unul cât se poate de important: este în ţară solistul Constantin Sandu, pianist de origine română, stabilit la Porto, în Portugalia, unde conduce Orchestra Simfonică. Prezenţa sa în România l-a făcut pe Mircea Suchici să-l convingă să participe la concertul Lyrei Gorjului”, preciza Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Astfel, pe 10 aprilie, au fost susţinute trei concerte, toate din repertoriul lui W.A. Mozart. Cu această ocazie, s-a deschis şi colaborarea cu orchestra din judeţul Vâlcea, prin participarea a doi mari solişti ai Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea: Cristian Modrescu şi Victoria Stan.

Trei concerte de excepţie

„Concert de concerte” a început cu „Concert pentru clarinet şi orchestră în La major K.v.662”, de W.A.Mozart, solist Cristian Modrescu. A urmat „Concert pentru flaut şi orchestră în Sol major K.v. 313”, aparţinând tot lui W.A. Mozart, solistă Victoria Stan.

După o scurtă pauză, spectacolul a continuat cu un moment „de greutate”: „Concert pentru pian şi orchestră în Do major K.v.467”, de W.A.Mozart, solist Constantin Sandu.

Dirijorul spectacolului „Concert de concerte” a fost Mircea Suchici, prezentarea programului fiind realizată de Mihaela Sanda Popescu.

Pentru un spectacol de o asemenea valoare, preţul biletelor a fost mai mult decât acceptabil: 6 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru studenţi, elevi, şomeri şi pensionari. În asemenea condiţii şi într-un context de acest gen, se poate spune că, la Târgu-Jiu, cultura este pe mâini bune, iar cultivarea valorilor cultural-artistice a devenit un fapt de sine stătător.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here