„Dicţionarul cărţilor cu autograf primite de către I.P.B.”

133

Iată că telefoanele mobile şi fixe au funcţionat. Nu-mi fac «mea culpa», dar revin cu bunăcredinţa care mă caracterizează. Lista lui I.P.B. (un alter ego al meu, cel din oglindă?) e – cum altfel, întrucât a uita e omeneşte, şi a persevera în uitare e diabolic – deja completată cu alte nume importante: Haralambie Bodescu, Ion Floarea Guran, Nicolae Al Lupului, Nicolae Dragotă, Ionel Buligan, Daniela Tanasa, Viorel Surdoiu, Romeo Ionescu, Mihaela Mirea, Ani Gogălniceanu, Ionuţ Luis Popa, Alex Gregora, Tudor Vladimirescu, Constantin Duică, Vlad Cernea Jerca, Emil Paraschivoiu, Radu Cârstoiu, Dumitru Tâlvescu, Geo Filiş, Grigore Marian Dobreanu ş.a.

Inflamate, orgoliile unor prieteni personali (pe care, zău, nu-i credeam în stare de aşa ceva?!) s-au aprins. Asta nu înseamnă că nu-s îndreptăţiţi în pretenţiile exprimate. Însă, într-o reală democraţie, o biată nominalizare alfabetică e obligatorie (măcar în ceea ce mă priveşte – n.m.I.P.B.), nu şi strict axiologică.
„Scandalul” intenţionat provocat are menirea să atragă atenţia că, şi noi, scriitorii (membri ai U.S.R. şi nemembri) existăm, iar Cetatea trebuie măcar să se împiedice de noi, dacă nu chiar să ne… declare cetăţeni de onoare ai Primăriei Târgu-Jiu, după cum se gândise cândva Ion Cepoi c-ar merita „clasicii” columnismului local.
Ei, desigur, că, dacă ar fi ca eu însumi să întocmesc un clasament, aş începe cu… Cu cine? Ghiciţi, vă rog! Cine mă cunoaşte, cât de cât, ştie, vă garantez.
P.S. Reciteam, zilele acestea, o plachetă fantastică intitulată nietzche-ean (vezi „Amurgul idolilor”): „Amurgul cuvintelor. Litanii împotriva fricii”. Nu vă spun cine-i autorul ei, persoană ţinută de subsemnatul la secret. Oricum, prin 1997, fiind colegi de birou, i-am semnat „postfaţa” intitulată… nu mai contează cum, nu?, de vreme ce mă cobor la punctul zero al receptării, cumva reductiv, selectiv, revizionist la… sânge.
De ce să se teamă poetul în cauză? Oricum timpul continuă, sardonic, să-l împartă între memorie şi iluzie. Deşi el s-a şi însurat cu poezia, fiecare noapte petrecută în doi e o „nupţială” iar „să locuieşti într-o iluzie ca un melc” înseamnă că „în rest celelalte-s regie, text, singurătate”, că „fiecare cuvânt e un înger adormit”. „Nou născut venit din Nelume, poetul în chinuri descoperă taina interzisă a Viului: aceea-n care la-nceput a fost doar Cuvântul”. Încolo, într-o discuţie cam preţioasă, amândoi am convenit că „întotdeauna spre seară (la Brădiceni? – n.m.I.P.B.), poetul ia formă de pom şi de râu şi de pasăre, şi de rugăciune amară”. O să, musai, revin în „Dicţionarul cărţilor cu autograf primite de I.P.B.”, aflat în lucru de vreo… două decenii.
P.P.S. Un alt poet, la care continuu să ţin, deşi uneori mă uluieşte cu fel de fel de… reproşuri (ce vreţi, am şi eu păcatele mele, cele multe, cele grele), merită, şi el, un loc între primii zece. Nu-l deconspir, ca să-l protejez (deşi – mi-ar replica – nu e cazul), însă voi resublinia că scriitura-i are o rafinată anatomie a extazului, se remarcă dintru început ca eficientă, stilistic, reîntoarcere la arhetipuri. Are ştiinţa titlului incitant, o cultură aprofundată şi se bucură de graţiile tuturor Muzelor. Din „zestrea-i pentru înălţare”, va lăsa moştenire „un nume adunat” pe-o Carte a Cărţilor, pe care şi-o elaborează, sisific, clipă de clipă, cu convingere şi încredere în vocaţia-i exercitată „între cireş şi pasăre” cum o „furnică pe Golgota”.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here