„Brâncuşiana Copiilor” a ajuns la a IX- a ediţie

91

IMG_1120Ieri, Muzeul Judeţean Gorj a fost gazda Concursului Naţional de Arte Vizuale „Brâncuşiana Copiilor”. Principalii organizatori ai evenimentului au fost: Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Centrul de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”, Cercul Pedagogic al profesorilor de Educaţie Plastică Gorj, reprezentat de profesorul Gheorghe Plăveţi şi bineînţeles gazda acestui eveniment, Muzeul Judeţean „Al.Ştefulescu”.

Aşa cum ne-a precizat profesorul Plăveţi “Brâncuşiana copiilor” face parte din şirul manifestărilor omagiale anuale “Brâncuşiana” organizate de forurile de cultură şi artă din judeţul Gorj, iar în cadrul expoziţiei au fost expuse şi premiate lucrări ale copiilor şi şcolarilor din învăţământul preşcolar, gimnazial, liceal, IMG_1162vocaţional, deci din întreg învăţământul preuniversitar. “Este a IX-a ediţie de desfăşurare, dar a III-a ca expoziţie naţională, restul fiind judeţene. Acţiunea a făcut parte din şirul manifestărilor Brâncuşiana şi a fost un concurs în care copiii au participat cu aproape 400 de lucrări din toată ţara: Bucureşti, Bacău, Craiova, Slatina, Vâlcea, Olt, dar şi din alte judeţe, dar grosul fiind reprezentat de profesorii şi elevii din judeţul Gorj. Lucrările cele mai bune fiind premiate cu diplome în urma jurizării efectuate de un colectiv de brâncuşologi, artişti plastici, profesori de specialitate”. Ca noutate la această ediţie este faptul că acum apar tehnici colaj gen mozaic, sculptură de mici dimensiuni de lut, lemn şi ipsos şi de asemenea tehnica origami.

Aşa cum ne-a precizat artistul plastic Gheorghe Plăveţi operele realizate de copii sub îndrumarea profesorilor lor au putut fi inspirate din viaţa satului, din arta populară, din tradiţiile şi obiceiurile locului, dar s-a pus accentul în mod special pe creativitate şi nu pe reproducerea operelor lui Brâncuşi. “Un cuvânt de spus l-au avut dascălii care au un rol extraordinar în pornirea de jos în această plantaţie de talente, acolo este rolul nostru de a dirija. Talente sunt dar trebuie puse în valoare de către profesor, care este singurul care poate face acest lucru”, a mai precizat profesorul Gheorghe Plăveţi. Acesta şi-a exprimat şi un oarecare regret spunând că “Brâncuşi ar trebui omagiat în fiecare şcoală şi din păcate sunt şcoli care nu participă din judeţul Gorj, la expoziţia de azi (ieri n.r.) fiind prezente 15 şcoli”. “Mulţumirea pe care o avem când întâmpinăm un fenomen de acest fel constă în faptul că aceşti copii minunaţi au aceste provocări unde şi-au lăsat amprenta marii titani de-a lungul timpului. Am speranţa că unii dintre ei vor lucra în acest domeniu atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional. Muzeul şi-a arătat interesul în organizarea acestui eveniment şi mă simt dator să aduc mulţumire directorului Muzeului Judeţean, Dumitru Hortopan”, a spus Florin Gheorghiu, profesor la Şcoala Constantin Săvoiu din Tg-Jiu. De asemenea profesoara Rodica Norocea de la Şcoala Generală nr.1 din Tg-Jiu a adresat câteva cuvinte legate de acest eveniment: “Ţin să felicit elevii participanţi şi profesorii îndrumători pentru efortul depus în realizarea lucrărilor, mult mai creative comparativ cu anii anteriori şi ne bucurăm în primul rând de prezenţa preşcolarilor care au fost receptivi şi au avut şi ei un mesaj de transmis cu această ocazie”. Evenimentul a adunat în incinta Muzeului Judeţean un public numeros, format din elevi, părinţi, profesori, invitaţi care s-au delectat privind minunatele opere realizate de copii din întreaga ţară.

De altfel, expoziţia va rămâne în incinta Muzeului Judeţean timp de două săptămâni iar iubitorii de artă şi frumos având posibilitatea să o viziteze.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here