“Clanuri” boierești în competiție electorală – Dincă Schileru față în față cu Dumitru Cartianu

246

DincaMult mai interesantă este o altă întâmplare pățită de Dincă, de astă dată electorală. Suntem în primăvara anului 1883, când la Târgu-Jiu au loc din nou alegeri pentru Colegiul IV. Iată-l reînscris în competiția electorală pe Dumitru Cartianu, din familia rivală.

Din 465 delegați aflați pe liste, pentru Dincă Schileru au optat 282 (MO, nr. 3/15 mai 1883, p. 42). Dar povestea este cu mare tâlc: iată-l, acum, pe Dincă, față în față cu un reprezentant al Cartienilor! Acum se lămuresc anumite lucruri – antipatia „clanurilor” boierești din zona Cartiu – Schela. Preopinentul D. Cartianu, care nu era oricine ci însuși președintele Comitetului Permanent din Consiliul Județean Gorj, susținut de fruntașii liberali gorjeni, venea să-i stopeze un nou acces în structurile parlamentare. „Adversarul d-lui Schileru – se specifica în materialul comisiei parlamentare de anchetă care a invalidat alegerile – era președintele Comitetului Permanent din localitate. Era omul care dispunea de toți primarii din județ, și la orice minut numai cu o zgârietură de condei putea azvârli pe toți primarii după scaunele lor. Iată care era puterea cu care trebuia să lupte Dincă Schileru…” (MO, nr. 2/14 mai 1883, p. 45). În parlament, Vasile Lascăr (viitorul primar al Târgu-Jiului și chiar ministru reformist al Administrației și Internelor, iar mai târziu chiar Primar general al Bucureștilor) și C. Săvoiu, comilitonii săi liberali, îl acuză pe „țăranul cămătar” susținând invalidarea acestuia. Mai mult chiar, confratele liberal V. Lascu, nemulțumit de conduita deputatului de stânga, care-și urma imperturbabil interesele și mai puțin litera doctrinei liberale, îi impută cu dezgust că la alegeri „o ceată de oameni armați cu lănci și furci de fier” au intimidat electorii, amenințând cu „Schileru să se aleagă căci dacă nu vom face noi alegeri.” (MO, ib.). I se reproșează mai vechiul nărav al „țuicii” electorale și „datul de mâncat” la șapte-opt cârciumi din Bâlteni și „depozitele de spirtoase” strategice din această perioadă, ceea ce încalcă procedurile electorale, contravenind statutului respectiv (de nenumărate ori, Schileru intervine în parlament, cerând reducerea impozitelor pe băuturi spirtoase, pe pometuri etc., desigur, în numele „claselor muncitoare”!). Contestatarilor Vasile Lascăr și C. Săvoiu li se adaugă Anastase Stolojan – o rudă de-a acestuia, devenit ieromonahul Luca, va fi, la 1854, alături de preotul Cleopa, ctitorul Schitului Locuri Rele – Lainici, la a cărei restaurare din 1897 își va aduce contribuția și Dincă Schileru, portretul său fiind zugrăvit, pe zidul de la intrare, alături de cel al Regelui Carol I… Asta, desigur, ca un gest de reconciliere cu Cartienii în fața lui Dumnezeu… Încercarea de „stopare” a carierei de deputat a „țăranului-afacerist” – care intrase între timp și în mișcarea țărănească alături de C. Dobrescu-Argeș și Mucenic Dinescu, participând la Congresul de la Corbeni din 1882, după întâlnirea acestora de la Bâlteni (1881) – este sortită eșecului. Deși invalidat, în urma cercetării comisiei de anchetă, impenitentul Dincă Schileru va reveni la alegerile parțiale din toamnă și se va alege din nou deputat, la 15 noiembrie 1884 (și așa mai departe, fără probleme: 7.II. 1887, 29.IV.1891, 7.IX.1895, 12.I. 1899, 22.III.1901, 30.V.1907, până în 1911, când se retrage recomandând în locul său pe Dimitrie Brezulescu, vrednicul fiu al Novacilor. Confruntarea din 1883 cu Dumitru Cartianu, președintele Comitetului Permanent al Consiliului județean Gorj, este destul de grăitoare pentru ca „țăranul-cămătar” (V. Lascăr) să arunce în luptă o mare energie și o așa-numită abilitate de a „câștiga” alegerile. Reproșându-le, în expunerea din 14 mai 1883, confraților săi politici Vasile Lascăr și C. Săvoiu, care s-au reținut de la alegerea „țăranului-cămătar”, Schileru numește toate acestea „manopere electorale”, arătând că are împrumuturi din 1870 și 1875 la țărani, dar „nici până azi nu le-am preschimbat”… Iar pentru a spulbera calomniile și toate suspiciunile la adresa sa, tot el solicită „anchetă la fața locului” pentru a se constata buna sa credință față de săteni și proprietatea de care se bucură… (Gh. Nichifor, Dorina Nichifor, Andrei Popete-Pătrașcu, Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului, 2010, p. 465-473). Comisia de anchetă, însă, nu a confirmat „buna sa credință”! De reținut și replica deputatului de Gorj, adresată opozanților liberali Vasile Lascăr, C. Săvoiu și Aristică Stolojan, prin care le aduce aminte de atentatul și asasinatul săvârșit asupra lui la 24 octombrie 1880: „Am suferit 21 de gloanțe în cap și spate, domnule Lascăr și domnule Săftoiu, și tot nu m-am speriat.” (MO, nr. 3/15 mai 1884, p. 49). Se înțelege ușor că nici în parlament, Dincă Schileru nu se bucura decât de o mică simpatie, comilitonii politici nu-l tratau cu seriozitatea cuvenită, văzând în el un element „marginal” cu „revendicări rurale” și nicidecum un veritabil liberal de doctrină, în acord cu marile proiecte de modernizare a României. „Ura în contra lui Schileru este atât de mare [atât în țară cât și în Parlament], încât merge până acolo că îl acuză de toate”, proclamă deputatul de Dolj, Anastasie Stolojan. (Cu toate astea, deputatul gorjean și-a găsit și câțiva admiratori, precum I. I. Bibicescu, deputatul de Mehedinți, viitorul Guvernator al Băncii Naționale.) Declarația asta din 1883, însă, nu-l va împiedica pe „strașnicul” bărbat, tot mai iscusit în arta electorală, să meargă înainte, mandat după mandat, până în 1911…

(va urma)

Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here