Oricine va citi cele de mai jos, să meargă cel puţin odată pe lună la slujbă la Biserica ortodoxă şi să nu vorbească de rău pe nimeni. În anul 1989 am făcut mai multe făgăduinţe (mi-am propus), printre care să merg în fiecare duminică la slujbă, pe celelalte nu le mai spun, ca să nu mă laud mai mult.
După o pregătire mare m-am împărtăşit în luna aprilie 90, la Biserica ortodoxă Sf. Nicolae. Am simţit o mişcare deosebită a împărtăşaniei 1/2 de secundă.
A început să radieze o mare bucurie din împărtăşanie. Mergea împărtăşania şi mergea şi bucuria. La sfârşit am avut în mine un cilindru de bucurie timp de 1/2 sec. În 29.04.90 m-am dus la Biserica 
ortodoxă Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Aici am făcut semnul crucii cum trebuie (până aici îl făceam roată). Am simţit înţepături, greaţă, deshidratare şi tocarea muşchilor în trup. Un miros neplăcut ieşea din mine şi faţa era udă. După dispariţia acestora am văzut de două ori în dreapta altarului doi cilindrii 1,2 m, fi 0,3 m, de culoarea fumului, trecând contra unul pe lângă altul, numai cât am făcut semnul crucii. Apoi de două ori în stânga altarului o luptă între două valuri de culoarea fumului. Am văzut unghiul, eram încadrat în el, înclinaţia era de 30°, laturile de 10 m, grosimea laturilor de 10 cm, cu globule albe în interiorul laturilor.
A intrat un izvor de bucurie mare prin mână până la inimă. În jurul mâinii am văzut trei lumini sub formă de panglică de 2 x 0,5 cm. Toate le-¬am văzut de două ori, numai cât făceam semnul crucii. Acasă am avut cel mai urât vis cu şerpi. În 06.05.90, la Biserica Sf. Nicolae, de la început până aproape de sfârşitul slujbei a fost izvorul de bucurie şi deschiderea văzduhului de 100 m. La 1/2 oră înainte de sfârşitul slujbei au fost mai puternice cele de mai sus. Trebuia să stau bine pe picioare ca să menţin echilibrul. Capul se mişca (mai mult în minte). Toate obiectele se dădeau la o parte (mai mult în minte) şi fără frică să merg la luptă la război. Toate s-au făcut cât făceam semnul crucii. Mă gândeam la Dumnezeu cât suferă de mult că nu facem calea lui. După un timp am simţit cum ieşea din mine ceva, dinţii jucau mărunt şi se dezlipeau mai greu şi salivă nu mai aveam. În gât simţeam o durere delimitată de forma unei prune 6 secunde. În aceste 6 sec. acel ceva îl simţeam foarte puternic la mii de metri, dar şi la infinit mai slab. Aveam amestecată tristeţe cu bucurie. Deodată toate acestea au dispărut, apoi vibrând puternic tot trupul şi trecând prin mine peste o mie de izvoare de bucurii.
Cel mai mare izvor era cel care ieşea de la piciorul stâng, de la o bubă. Am urmărit un izvor de la degetul mare al piciorului stâng până la inimă 3 secunde, la fel şi la piciorul drept. Doamna Duicu care cânta, o auzeam ca la un stup de albine.
Odată cu izvoarele de mai sus apăreau alte izvoare mult mai mari. Acestea erau ca o ramură cu peste o sută în formă de fulgere, nu circulau, erau aplicate şi vibrau. Intrarea era pe la umărul drept la 40°, la un interval de 3 sec. timp de 3 sec.
După 1/5 sec. pe unele trasee ale acestor izvoare apăreau nişte sunete care circulau pe ele (trăsnete, pocnete, răbufneli, foşnete, răsuflări, fâşăit, erupţii etc.). Bucuria mai mare era atunci când era fâşâitul, dar şi mai mare era atunci când se întrerupeau 1/10 sec. aceste sunete. Durata celor de mai sus a fost de 80 sec., cât cântarea doamnei. Tot timpul am avut în gând ,,Bateţi şi vi se va deschide…”
În lumea aceasta trecătoare nu este bucurie. Succes în războiul nevăzut şi Doamne ajută.
Ion Boboianu
