Vila din Meteor de 550.000 de lei, reexecutată pentru datoria falsă de 80.000 de lei

1084

Familia Verginiei Mihai din Meteor, femeia care fusese lăsată cu tot cu copii în afara locuinței în decembrie 2014, după ce casa i-a fost sigilată pentru o datorie falsă de 80.000 de lei, se află iar în proces cu afaceristul Tudor Gheorghe Cornoiu din Telești care încearcă, din nou, reexecutarea imobilului. Potrivit concubinului proprietarei, Dumitru Găman, Cornoiu nu ar putea intra în posesia locuinței evaluate la suma de 550.000 de lei, pentru care familia plătește anual taxe și impozite, deși “țeparul” vrea să intre abuziv în posesia casei pentru o așa-zisă datorie de 80.000 de lei. Procesul familiei cu afaceristul, dar și cu executorul Diaconița Constantin se află pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, având termen chiar astăzi.

Dumitru Găman a administrat firma concubinei sale, Verginia Mihai, în perioada 2003-2004, societatea ocupându-se cu comercializarea fierului vechi. În 2004 societatea a intrat în insolvență, dar cu un an în urmă Cornoiu i-a facilitat lui Găman, printr-un prieten, obținerea unor tuburi de oxigen. Tuburile în cauză nu au fost plătite de firmă, fiind restituite proprietarului Bițu Chenedi din Mătăsari. Cei trei s-au împrietenit cu această ocazie, Cornoiu vizitându-l pe Găman de mai multe ori atunci la domiciliul din Meteor.

DSC_0040Consultanță de lux
În 2005, Găman primește însă de la Tudor Gheorghe Cornoiu, prin firma ALMOCOR BUCUR Telești o factură potrivit căreia afaceristul îi prestase servicii de consultanță firmei conduse de Găman, acestea având o valoare de 80.000 de lei.
“Am făcut copie de pe factură, neștiind firma căreia eu îi datorez banii, și am trimis-o înapoi expeditorului. Am făcut tot atunci o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu împotriva firmei în cauză și administratorului său Cătălin Alin Cornoiu, neștiind cine este respectivul. Am luat, de asemenea, legătura cu lichidatorul judiciar al firmei mele, întrebându-l ce fac cu factura în cauză mai ales că nu exista un proces verbal de prestări servicii între firma respectivă și firma mea. Pe parcurs am aflat că firma în cauză, pe care am notificat-o să vină la discuții, ca să văd cine este administratorul. În 2005 nu s-a prezentat nimeni la ușa mea, aflând mult mai târziu că firma în cauză este condusă de fratele lui Tudor Cornoiu. Am rămas șocat de cele întâmplate mai ales că nu-i datoram niciun ban lui Tudor Cornoiu pe care nu-l mai văzusem din 2004”, a declarat, acum, Dumitru Găman.

Fostul administrator s-a culcat pe o ureche..
Omul susține acum că nu se aștepta ca lucrurile să ajungă atât de departe, iar Cornoiu să se îndrepte împotriva mea în instanță. “Pe perioada procesului cu Cornoiu, 2005-2006, când firma mea fusese radiată, am avut și niște probleme familiale motiv pentru care nu am dat atenția cuvenită acțiunii în instanță. Procesul s-a terminat, el nu avea cum să recupereze banii din firma mea, motiv pentru care a pus sechestru asigurator pe un imobil care nici măcar nu figura pe numele concubinei mele. În ciuda încurcăturii, în 2014 ne-am trezit cu casa sigilată, eu fiind reținut, iar familia mi-a ajuns pe drumuri. Acum ne judecăm cu Cornoiu pentru a împiedica încercarea lui repetată de a ne executa cu vila din Meteor”, a mai spus Găman.

DSC_0042Plângere penală pentru afacerist și executor!
Familia reintră în locuință, însă, pe perioada iernii, copiii rupând sigiliile puse pe ușile imobilului, deoarece aveau nevoie de căldură și de cărțile pentru școală. Pentru acest demers, familia Verginiei Mihai s-a ales cu o plângere penală din partea lui Cornoiu care se și vedea proprietar al casei din Meteor.
Din acest motiv și Găman s-a decis să-i facă o plângere penală afaceristului pe care îl numește “țepar”, dar și împotriva executorului Diaconița, care a sigilat casa din Meteor în decembrie 2014. Dosarul se află în cercetare la IPJ Gorj, spune acum Găman, subliniind că plângerea sa se află în atenția Serviciului de Investigații Criminale al IPJ, potrivit unei comunicări a instituției către reclamant.

Încurcătură în acte
“Eu voi demonstra în instanță că locuința pe care cei doi au executat-o nu trebuia legal să facă obiectul acestui demers, deoarece casa nu se află pe numele concubinei mele, ci a mamei ei, Mihai Verginia având doar domiciliul la locuința în cauză. De altfel, abia în 2009 Mihai Verginia își face domiciliul la adresa în cauză, strada Merilor nr.29, deși Cornoiu pune sechestru asigurator pe imobil din 2006. Sunt multe nereguli în dosar pe care, cu siguranță, executorul judecătoresc le-a văzut, dar le-a ignorat pentru a-și servi clientul”, a mai subliniat Găman.
De altfel, omul susține că a discutat problema cu executorul care i-a indicat să se înțeleagă cu afaceristul din Telești. “Am refuzat o întrevedere cu Cornoiu, deoarece nu mă pot înțelege cu cinevă căruia nu îi datorez nimic. Sunt convins însă că el nu o să intre în posesia unei case evaluate la 550.000 de lei pentru așa-ziși 80.000 datorați”, a mai spus reclamantul.

DSC_0044Cornoiu, lipsă la proces
În cadrul procesului de azi de la Judecătoria Târgu-Jiu Găman așteaptă să dea ochii cu Cornoiu, știut fiind faptul că la ultimele trei termene acesta nu s-a prezentat nici el și nici executorul. “Am solicitat în instanță citarea lui Cornoiu, a executorului și chiar a unei firme pe care spune că o reprezintă individul din Telești, deși societatea în cauză cu sediul în București este din 2009 în faliment”, a conchis fostul administrator.
Terenul de sub vila din Meteor aparține unor frați din Târgu-Jiu care își revendică acum proprietatea, în instanță. Astfel și dacă, prin absurd, Cornoiu pune mâna pe imobil, acesta poate fi pus în situația de a demola construcția, deoarece terenul de sub aceasta aparține altor persoane.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.