Precipitațiile abundente și vijeliile au făcut prăpăd, vineri seara, în mai multe localități din județul Gorj. La Târgu-Jiu, în timpul furtunii, un copac s-a prăbușit peste două autoturisme parcate în apropierea Colegiului Național “Spiru Haret”.
În una dintre mașini, pe bancheta din spate, se aflau o tânără de 27 de ani, însărcinată în luna a șaptea și soacra acesteia. Amândouă au ajuns la spital. Totul s-a petrecut sub privirile îngrozite ale unui alt pasager, aflat pe scaunul din dreapta conducătorului auto. Cu toții așteptau ca șoferul să se întoarcă de la farmacie. ”S-a coborât doar ca să meargă până la farmacie. Pe bancheta din spate erau soția mea și nora mea. În acel moment a căzut pomul. Amândouă au ajuns la spital, mai ales că nora mea este gravidă în luna a șaptea. Eu am avut noroc, eram în față”, a declarat Ludovic Horoc, pasager în una dintre mașini. Celălalt autovehicul a fost serios avariat în urma evenimentului.
”Copacul este destul de mare, destul de gros, destul de bătrân, are în jur de 50-60 de ani, după circumferința lui, părea sănătos la prima vedere. A fost un vânt puternic și a cedat, din cauza încărcăturii, greutății cu apă”, a precizat Alexandru Zaharia, directorul societății Edilitara, din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
Fenomenele meteo extreme au creat probleme, sâmbătă seara, și în orașul Rovinari. Doi stâlpi de electricitate au fost puși la pământ de vijelii. În tot acest timp, pompierii din Târgu-Jiu erau chemați să intervină în parcarea subterană a Mall-ului din municipiu, care a fost inundată. Și scările rulante au fost blocate până la remedierea situației. Ulterior, în jurul orei 23.00, angajații ISU Gorj au avut parte de o altă intervenție. Locatarii unui bloc din centrul municipiului Târgu-Jiu au sunat la 112 și au anunțat că a izbucnit un incendiu la acoperiș. Acesta a fost lovit de fulger, în timpul furtunii.
”Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui început de incendiu la un acoperiș de bloc. Incendiul a fost localizat și lichidat în faza primară. Cauza probabilă a fost trăsnetul”, a declarat Aurelian Negrea, reprezentant al ISU Gorj.
Gorjul s-a aflat în weekend sub avertizare ”Cod Portocaliu” de ploi torențiale.
Loredana Fîciu