Venituri subţiate la Motru

436

În municipiul Motru populaţia traversează o perioadă deloc fastă în ceea ce priveşte veniturile pe cap de familie. Fiindcă anul acesta au apărut reglementări cu mult mai precise în ceea ce priveşte acordarea ajutoarelor sociale, mulţi motreni, cu venituri pe familie mai mici decât plafonul legal de 680 de lei pe persoană, vor fi nedreptăţiţi în momentul în care se vor face înscrisurile.

Asta datorită sistemului perpetuat în ultimii ani cu privire la verificarea datelor şi veridicitatea declaraţiilor pe proprie răspundere. Mulţi oameni cred că printre cei care vor primi ajutoare sociale se vor afla şi persoane care au o situaţie financiară aranjată din condei şi că, în consecinţă, mai ales că este an preelectoral, anumiţi oameni vor fi trecuţi cu vederea şi li se vor onora cererile de ajutor social. În Motru sunt peste 4500 de pensionari şi aproape 2500 de familii de pensionari. Pentru pensionarii care provin din minerit şi doar bărbatul primeşte pensie, veniturile sunt subţiate prin împărţirea la doi, prin costul în creştere al facturilor de întreţinere dar şi prin cheltuielile suplimentare pentru medicamente, alte medicamente sau alte facilităţi: curent, telefon, gaz.

C.B.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here