Unităţile energetice din Gorj au denaturat venituri de 17 milioane de euro

353

_MG_7673Şefii Complexului Energetic Turceni şi ai Complexului Energetic Rovinari vor fi obligaţi să dea cu subsemnaţii la DNA Târgu-Jiu, în perioada imediat următoare, ca urmare a sesizării depuse aici de reprezentanţii ANAF.

Şeful Fiscului, Sorin Blejnar, a declarat de altfel ieri că prejudiciul creat bugetului de stat de către cele două unităţi este de 67 de milioane de lei, sau mai precis la aproape 17 milioane de euro. Acest lucru a fost depistat la ultimele controale ale ANAF la cele două unităţi din Gorj.

“Nu există decât o sesizare generală care vizează activitatea generală desfăşurată în perioada 2007-2009”, a declarat ieri Blejnar referindu-se la documentul trimis de ANAF la DNA, după controlul de la Turceni şi Rovinari. Preşedintele ANAF a menţionat de altfel că în perioada 2007-2009, cele două companii au denaturat veniturile, în sensul că au diminuat nejustificat veniturile şi au majorat cheltuielile, care au condus astfel la un prejudiciu de 67 milioane de lei, adică 16-17 milioane de euro. Potrivit lui Blejnar sesizarea la DNA a fost făcut ca urmare a unui control financiar la cele două companii şi este îndreptată împotriva întregului proces, în niciun caz aspra lui Victor Ponta şi a lui Dan Şova, cel din urmă putând fi chemat pentru explicaţii la DNA. Ca urmare a acestor declaraţii făcute de Blejnar presa centrală a menţionat că scandalul ponta, la DNA” ar fi fost o strategie de a distrage publicul de la ”Scandalul Deta”.

A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here