Deși localitățile vecine: Floreșteni, Crețești, Măceșu, Brătuia cu cele 4 sate ale sale, Purcaru și altele, tot zone de dealuri, comuna Rășina a fost supusă colectivizării forțate, în august 1950, când a fost înființată Gospodăria Agricolă Colectivă ”Drum Nou”(Rășina), după o revoltă puternică a sătenilor, unii dintre ei fiind arestaţi, alţii, hăituiţi şi urmăriţi de organele de represiune ale timpului, au luat calea codrului, ascunzându-se timp de aproape un an de zile. În acel g.a.c. au intrat 39 de familii, din care, fără pământ 3, săraci 30, mijlocași 15. La acea vreme, comuna Rășina avea un total de 393 familii, dintre care 333 săraci, 57 mijlocași, iar 3 categorisite chiaburi. De reținut că până la 5 ha proprietate erau considerați mijlocași și chiaburi cei care depășeau 5 Ha, deși gradul de fertilitate al solului era IV. Totalul de locuitori ai comunei Rășina era de 1615. Țiclenii (împreună cu Tunșii) erau comună separată. G.A.C. ”Drum Nou” , la înființare, era sub patronajul ”Sovrom” Bâlteni. Sovrom Țicleni s-a înființat în 1954, adică, Schela de Extracție Țicleni. La școală era obligatorie învățarea și interpretarea cântecului coral ”- Hai să facem o gospodărie și la noi în sat !”. Îmi amintesc primele versuri de când trecusem în clasa a V-a: ”Hai să facem, facem, o gospodărie, o gospodărie și la noi în sat…..”. Pentru a intensifica propaganda colectivizării, mai marii regiunii l-au inclus într-o delegație ce a întreprins o vizită în U.R.S.S. să vadă unele colhozuri și pe colectivistul de la Rășina, Nuțu Bodislav, un om simplu, sărac, mărunțel de statură, căruia au trebuit să-i procure o ținută mai decentă. La sosire se așteptau ca Nuțu să vorbească despre ce a văzut, dar cum el nu prea era vorbăreț, încercau unii să-l ajute, să-l completeze. El le replica: ” – Da ce bă, tu ai fost acolo sau eu ”!. Amintesc faptul că, după instaurarea regimului de la 6 martie 1945, a fost promulgată Legea nr. 345 din 2 mai 1945 pentru reprimirea speculei ilicite şi a sabotajului economic, rectificată la 6 iunie 1945, care a constituit mijloc de intimidare a oricărei forme de opoziție, condamnările fiind foarte rapide, cu mari fisuri, voite, în privința dreptului de apărare. O altă formă de împiedicare a oricărei forme de opoziție a constituit-o deportarea în Bărăgan a multor familii considerate înstărite la acea vreme. Familiile considerate înstărite, din localitatea noastră au fost dislocate din casele lor, pur și simplu dați afară din casele lor, ca Maria Porojnicu, Constantin Mișoi Ungureanu, Damian Ungureanu, Tudose Ungureanu, Dragomir Trocan. În casa lui Aurică și Maria Porojnicu a fost stabilit sediul gospodăriei colective. În casa lui Constantin Mișoi Ungureanu și-a mutat sediul Primăria comunei Țicleni și o parte a școlii gimnaziale, iar în casa lui Damian Ungureanu o parte a școlii gimnaziale și miliția după ce a fost mutată de la Dragomir Trocan, în locul ei stabilindu-se cooperația de consum. Un exemplu grăitor în această privință era și trimiterea în judecată cu ”inculparea pentru tutun”, de care a avut parte și tatăl meu, cum se poate observa prin lecturarea citației ce o prezint. După cum am amintit mai înainte, sediul G.A.C. a fost stabilit în casa lui Aurică și Maria Porojnicu, continuând până la desființare, după 1989. Aurică Porojnicu a fost primul posesor de automobil din Gorj. El a decedat în 1934. Soția sa, Maria a fost scoasă din casă la înființarea g.a.c.
Nu au lipsit violențele, arestările, urmăririle, etc. Printre cei arestați s-a numărat și Tunaru Anghel, Gogonea Grigore zis Ungureanu lui Dină, Zgăbaia Polina, Uscătescu zis Brătuianu, Șofei Ion(al Coanței), Lumezeanu Ghilă și alții, iar Ciurea Floarea a fost urmărită un an de zile, fără a se reuși prinderea ei, fiind fugită prin păduri. A fost în pericol de a fi prinsă de mai multe ori. Două au fost cele mai palpitante. Odată, noaptea, venind urmăritorii la domiciliu, când autoturismul lor(”mașina neagră”) a oprit la poartă cu farurile aprinse, a reușit să se urce în dudul de la poartă, dar nu a fost observată și astfel a scăpat. Altă dată, fiind văzută în casă de către urmăritori, aceștia au dat buzna după ea, însă ea a reușit ca prin chepengul de la o cameră, care comunica cu beciul casei, să se strecoare, luând drumul pădurii. Au rămas nedumeriți de o așa dispariție rapidă. Au fost și alte nenumărate cazuri de urmărire, la rude sau cunoscuți. Și familia noastră era pusă sub observație, bănuindu-se că s-ar ascunde la noi, lucru de care era și ea conștientă, din care cauză evita a veni la noi. A venit într-un singur miez de noapte, plângând, spunându-i mamei mele, adică sorei sale, că nu s-a spălat pe cap de 4 luni și a rugat-o să încălzească apă în acest scop. De atunci nu a mai dat pe la noi până la încetarea urmăririi, când cei arestați au fost puși în libertate, la presiunea internațională. Țăranii au opus rezistență, că abia achitaseră cu câțiva ani mai înainte, împrumuturile ce le făcuseră la bănci, ca să cumpere pământul de ”La Pogoane”, de la Șomăneasca. Ba mai mult, ei reproșau părinților că nu i-au mai lăsat să urmeze școala, rămânând analfabeți, trimițându-i cu vitele și la muncile câmpului, ca să poată achita ratele. Gogonea Grigore se confesa urmașilor săi că a suferit foarte mult pentru pământul său și ar fi păcat ca ei să înstrăineze vreun deget din ce a apărat el cu prețul vieții. Arestat a fost și Tunaru Angheluță, timp de 8 luni, un om de frunte al satului. Gogonea Grigore, născut în anul 1924, a stat ascuns o perioadă, în scorbura unui copac mare, găunos, dar era mereu urmărit, familia sa era mereu interogată și în cele din urmă, tatăl său l-a sfătuit să se predea, că poate se vor domoli lucrurile. S-a predat de bună voie, dar a suferit mereu torturi în cele 8 luni de pușcărie, când era în floarea vârstei. Torționarii îl băteau, zicând că îl ”satură ei de pământ”. Își amintea că odată l-au bătut cu o scândură, numărând el până la 21 de lovituri, în șold, că după aceea a leșinat și nu mai știe nimic din acel moment. S-a trezit la spital la Târgu-Jiu, fiind cunoscut, tratat și salvat de către doctorul Nicolae Hasnaș. Hasnaș l-a recunoscut, zicând: ” – Ăsta e copilul lui nenea Dină Gogonea.” De multe ori, doctorul Hasnaș venea la Rășina, participând și la câte o vânătoare și avea mulți prieteni în localitate, făcând și o importantă donație de bani pentru construirea bisericii de la Țicleni. Datorită șoldului dislocat, Gogonea Grigore a șchiopătat toată viața, folosindu-se de baston. Șofei Ion(al Coanței) a fost arestat timp de 8 luni, la Târgu-Jiu, pe motivul că la măsurătorile pământului din Câmpul Cioienii, i-a zis celui care avea ”capra de măsurat”, să-i lase pământul. El fusese și pe front, din aprilie 1943 până în 1945, cu regimentul 92. Încercările de colectivizare a satelor Țicleni și Tunși au persistat din partea autorităților și după înființarea G.A.C. Rășina, prin reprimări și condamnări de cetățeni. Astfel, Constantin Iancu Ţicleanu, luptător pentru înfăptuirea României Mari , a fost o bună perioadă concentrat şi în Al Doilea Război Mondial. Pentru că a fost un om al dreptăţii a avut de suferit, ulterior, un adevărat calvar. Unii rău voitori l-au etichetat ca duşman al poporului, minţind că ar fi determinat pe cetăţeni să nu se înscrie în întovărăşire, prin anul 1957 – 1958. I s-a intentat un proces, a fost arestat, fiind condamnat la 10 ani închisoare, cu confiscarea averii, pentru „uneltire contra orânduirii sociale”, printr-o hotărîre a Tribunalului Militar Craiova, din 30 decembrie 1958. A fost încarcerat la mai multe penitenciare din ţară, inclusiv Galaţi. După un îndelungat recurs în supraveghere este pus în libertate şi îşi redobândeşte averea ce-i fusese confiscată. A avut 6 copii, dintre care unul a murit pe front în Al Doilea Război Mondial. Satele Țicleni și Tunși au fost obligate să înființeze întovărășiri în 1958, ca în 1962 să fie înglobate, obligatoriu, în G.A.C.- ”Drum Nou”, când colectivizarea a fost generalizată pe țară. Și părinții mei au fost nevoiți să se înscrie în c.a.p. în 1962, după ce mai întâi fuseseră înscriși în întovărășire. Au predat pământul, plugul, carul și un bou ce fusese crescut ca un copil, de când era vițeluș. A fost pus la un atelaj alături de alt bou de la colectivă și când, pe șosea, ajungea în dreptul casei, ar fi intrat în curte cu întreg atelajul, dar conductorul atelajului îl lovea drastic cu păleața să continue drumul, situație care ne provoca plânsul și durerea că un animal nevorbitor refuza dezrădăcinarea de locul în care a crescut. Ulterior, termenul de gospodărie agricolă colectivă a fost înlocuit de către Ion Gheorghe Maurer cu acela de coooperativă agricolă de producție (c.a.p.), pentru că primul semăna prea mult cu ”hozrasciotul” și colhozul rusesc. La Consfătuirea de la Constanța, unde Gheorghe Gheorghiu-Dej a lansat sitagma că ”socialismul a învins definitiv la sate”, delegat din partea G.A.C. Rășina, a participat un cetățean de frunte al localității, Nicolae Șofei, care a fost înscăunat ca președinte, urmare unor presiuni accentuate ale autorităților de atunci. Îmi aduc aminte că prin 1951, când în câmpul Cioienii a fost secerat grâul, manual, de către femei cu secerile, noi elevii am fost chemați de acasă, din vacanță, la strânsul spicelor și cu spicele strânse s-a încherbat o cârstață(cârstața având în jur de 15-20 snopi). Nu existau utilaje de recoltat grâu, la noi. Strânsul spicelor era la acea vreme o obligație pionierească. Tot o obligație a tineretului era și distrugerea cuiburilor de ciori. Munca se făcea cu brațele, mecanizarea lipsind cu desăvârșire la înființare. Tractoare au fost aduse după câțiva ani. Au fost obținute câteva secerători tractate de boi. Treieratul, la început era asigurat de o batoză pusă în mișcare de un motor cu aburi(vapor), ce fusese naționalizate de la boieri. Mai târziu, vaporul cu aburi a fost înlocuit de tractor cu volantă, de la care pleca spre batoză cureaua de transmisie, la volanta batozei.
Mecanizarea a evoluat destul de încet, dar și în mod rudimentar. Primele combine de recoltare a păioaselor erau de o capacitate mică, prevăzute cu o platformă în partea superioară unde trebuia să stea cineva cocoțat acolo, în general copii mai agili, pentru a ține sacul să se umple în timpul mersului utilajului, lipsind securitatea muncii, că a fost un eveniment, la noi, când o fată care îndeplinea acest rol, a fost aruncată de o creangă a unui pom răzleț, din lan, căderea provocându-i fracturarea mâinii. Abia în 1975 a fost adusă o combină C12, cam obosită, de la unitatea județeană de organizare a pajiștilor, utilaj considerat atunci ca ultimul răcnet, să contribuie la recoltat, alături de celelalte vechi despre care am amintit mai înainte. Aspectul de mastodont nemaivăzut la noi, aduna mulți curioși să o vadă lucrând. Conductorul combinei respective, văzând această curiozitate, îi invita pe mulți colectiviști pe platforma din față, mândrindu-se și el. Dar, la manevră de întoarcere, când a mers în marșarier în lanul de grâu de lângă Rampa ”Monchim”, a proptit-o cu spatele într-un stâlp electric de înaltă tensiune și era cât pe aci să se producă o catastrofă. În cele din urmă, dusă la garajul Schelei de petrol, avaria utilajului a fost rezolvată. Dar nu a fost singurul ghinion. Aceeași combină destul de obosită, chiar și după reparația făcută, în timp ce se deplasa spre alt lan de grâu și când alături de tractorist se mai urcaseră patru femei între care și șefa de brigadă, în urma survenirii unei defecțiuni la sistemul de frânare, cât și la cel hidraulic de la sistemul de direcție, într-o pantă, combina a luat-o la vale, răsturnându-se în obârșia unui torent, soldându-se cu rănirea femeilor dintre care una cu mâna fracturată.La culesul porumbului sau strugurilor din cele 27 ha vie din punctul Felteru erau mobilizați elevii de la școala generală și de la liceul din localitate, împreună cu cadrele didactice. Transportul lor se făcea cu autocamionul unității agricole, cu elevii în picioare. O mare spaimă a produs răsturnarea autocamionului cu copiii, în punctul Șesul Stancului pe șosea perfect orizontală, cauza fiind balansul greutății umane din timpul mersului. Nu au fost răniți întrucât, din noroc, viteza de deplasare a fost foarte mică, iar șoferul Cocioabă Costică a fost foarte atent la oglinda retrovizoare. Primul autocamion al c.a.p. Țicleni-Rășina a fost procurat prin anul 1970. În 1975, c.a.p. de la Rășina-Țicleni, care și-a păstrat denumirea dată în 1950, era structurată pe 4 brigăzi de câmp, o brigadă zootehnică și una horticolă. Zootehnia era inițial dispersată pe raza localității, cu vaci indigene. O parte se afla la brigada de la Tunși, o parte la brigada de la Țicleni în vecinătatea Valeriei Țicleanu(brigada a II-a), o parte vizavi de Ana Cimpoieru(brigada a III-a) și o mare parte între Rășina și Gura Lumezii(la brigada a IV-a), unde ulterior s-au construit grajdurile modernizate și sediul fermei zootehnice. Vara, vacile erau duse la taberele de la Sora și Lumedia. În toamna anului 1975, când s-a anunțat telefonic de la județ, că urmează o înrăutățire a vremii, din câte rețin – 20 octombrie – s-a dat ordin ca toate vacile de la taberele de vară să fie aduse la adăposturile de la brigăzi. Când îngrijitorii au mânat efectivul de animale să treacă dealul ”Viezure” de pe drumul ce vine de la Sterpoaia, vițeii ce se născuseră la tabăra de vară au refuzat să treacă dealul și s-au împrăștiat prin pădure și ogașe, fiind o mare parte găsiți înghețați.
(Va urma)
Jurist, Ion M Ungureanu-Țicleni
