Un fost pandur şi-a deschis şcoală de fotbal

658

Ajuns la 37 de ani, şi revenit în Liga 1 la FC Voluntari, fostul internaţional român Lucian Sânmărtean investeşte în viitor. Fotbalistul care a trecut şi pe la Pandurii Târgu Jiu, în ultimul sezon petrecut de trupa gorjeană în Liga 1, şi-a inaugurat, miercuri, şcoala de fotbal. Este un proiect destinat tuturor copiilor pasionați de fenomen, cu vârste începând de la 6 ani, fete și băieți. Școala va beneficia de antrenori de specialitate, licențiați UEFA, absolvenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport, iar copiii vor avea cele mai bune condiții de antrenament și vor fi pregătiți pentru a participa la competiții corespunzătoare vârstei. La inaugurare au fost prezenți, printre alții, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca. “Acest proiect demonstrează că se poate. Mediul privat poate încuraja sportul și vă mulțumesc că vă gândiți la sport. Deschiderea Școlii de fotbal Lucian Sânmărtean e un model de bună practică. Societatea are nevoie de modele pe care să le promovăm, să le dam încredere tinerilor. Lucian Sânmărtean este un model. Am încredere în acest proiect. Vă sunt partener și susținător”, a declarat Dunca.
Şcoala de fotbal va colabora cu Instituțiile de Invățământ Lumina. “Am fost încântat să-i cunosc pe cei care conduc aceste instituții de învățământ performante. Să vă asumați același obiectiv și în fotbalul de performanță. Lucian e un model. Combinația Lucian Sănmărtean – Lumina reprezintă un parteneriat model. Vrem să regăsim acest model în cât mai multe locuri”, a precizat şeful FRF. Lucian Sânmărtean a declarat că se va implica direct în buna funcționare a acestui proiect, care îşi propune să formeze şi caracterul viitorilor sportivi: “Ne dorim educație și sport pentru noua generație, să-i ajutăm să-și descopere drumul în viață. La 6 ani, tatăl meu m-a luat de mână și m-a dus la fotbal, ajutându-mă să-mi găsesc drumul în viață. La această școală de fotbal vreau să îi ajutăm și noi pe copii să fie mai buni. Faptul că această instituţie are o bază şi noi venim cu partea tehnică, sper să reuşim să facem diferenţa. Aşteptăm ca părinţii să-şi aducă copiii, să-i educe pentru un fotbal serios şi să beneficieze de aportul unei şcoli serioase”, a spus Sânmărtean.

Nu exclude revenirea la naţională!
Deşi a declarat că a pus ghetele în cui în ceea ce priveşte prima reprezentativă, creativul mijlocaş a dezvăluit că ar lua în considerare o ofertă de la Cosmin Contra. Sânmărtean are 21 de selecţii la echipa naţională, şi ar avea 40 de ani în 2020, când va avea loc următorul turneu final la care România poate lua parte. “Vom vedea ce se va întâmpla. Vorbeam și cu băieții și mă întrebau ce se întâmplă dacă joc bine (nr. la Voluntari) și mă cheamă la națională. Asta este, ștergem retragerea, continuăm și mă mai retrag încă o dată, nu e niciun fel de problemă” a declarat Sânmărtean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.