Un cunoscut judecător se pensionează

6680

Încă un judecător din Gorj părăsește sistemul de justiție,  după mai bine de 25 de ani de activitate.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în ședința din 7 martie, înaintarea către Președintele României a propunerii privind  eliberarea din funcţie, prin pensionare, a judecătorului cu grad profesional de curte de apel Remus Gheorghe Ionescu, președinte al Secției penale a Tribunalului Gorj.
Ionescu a devenit judecător la sfârșitul anului 1996, după ce a absolvit universitatea din Craiova. A lucrat vreme de câteva luni la Judecătoria Petroșani, iar apoi a ajuns la judecătoria din Târgu-Cărbunești. Aici a activat în perioada martie 1997 – ianuarie 2009, din martie 2002 ocupând funcția de președinte al instanței.
Din ianuarie 2009, Ionescu ajunge judecător la Tribunalul Gorj, unde a ocupat și funcția de vicepreședinte, începând cu iulie 2012, timp de două mandate.
Tot mai mulți magistrați se retrag din activitate de teama unei eventuale reforme a pensiilor speciale.
I.I.