Şeful interimar al Uzinei Mecanice (UM) Sadu, directorul tehnic al ROMARM, Gheorghe Stoica, va fi menţinut în funcţie până la sfârşitul anului, în vederea redresării situaţiei financiare a unităţii. Cel puţin asta suţine preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, după o discuţie avută, săptămâna trecută, la Bucureşti cu ministrul Economiei. La întâlnire a participat şi Stoica şi edilul din Bumbeşti-Jiu, Constantin Bobaru.
“Trebuie să organizăm foarte bine activitatea la uzină, să dispară risipa şi pentru acest lucru a rămas, până la sfârşitul anului, director detaşat domnul Stoica, deoarece persoanele cărora noi le-am solicitat să ocupe funcţia respectivă, oameni cu experienţă, profesionişti din interiorul fabricii, încă nu au curajul necesar pentru a-şi asuma aceste responsabilităţi”, a explicat Călinoiu.
Gheorghe Stoica a declarat, că în prezent se află într-o delegaţie la Bucureşti tocmai pentru a pune la punct amănuntele privind menţinerea sa în funcţia respectivă, urmând ca la întoarcere să anunţe dacă va rămâne la conducerea unităţii de la Sadu. El a fost numit director interimar pentru o perioadă de şase luni la începutul lunii martie.
A.S.