Un accident de circulaţie în care au fost implicate două autoutilitare şi un autoturism a avut loc în prima zi a acestei săptămâni, pe raza comunei Scoarţa. O femeie în vârstă de 33 de ani a ajuns la spital după autoturismul în care se afla a intrat în coliziune cu o autoutilitară.
Potrivit poliţiştilor, şoferul autoturismului a încercat să depăşească o autoutilitară şi a sfârşit prin a intra în coliziune cu o alta, al cărui conducător auto nu i-a acordat prioritate de trecere. „Poliţiştii din oraşul Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apel 112 de către D.M.C., de 33 ani, cu privire la faptul că pe DN 67 – Scoarţa a avut loc un accident de circulaţie cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Târgu-Cărbuneşti care a constatat că D.M.C., de 33 de ani, din comuna Roşia de Amaradia, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 -Copăcioasa, din direcţia Bengeşti în direcţia Târgu-Jiu, la intersecţia cu DJ 663 Budieni, a intrat în depăşirea neregulamentară a autoutilitarei condusă de F.I., de 40 de ani, din comuna Bustuchin, intrând apoi în coliziune cu o autoutilitară condusă de M.M.I., de 24 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, care la intersecţia DJ663 cu DN67, la efectuarea virajului la dreapta, nu a acordat prioritate de trecere”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului autoturismul a acroşat autoutilitara, după care a părăsit partea carosabilă. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 33 de ani, din comuna Roşia de Amaradia, soţia şoferului autoturismului. Victima a fost transportată la Spitalul Târgu-Jiu, pentru investigaţii şi acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto a fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii au constituit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.