Telefonul Copilului a sunat de 34 de ori, în 2012

400

De la începutul acestui an şi până în prezent, la Telefonul Copilului – 0253/983 au fost primite 34 de sesizări. Dintre acestea, 15 au fost infirmate, nouă confirmate, iar zece sunt în lucru. Din totalul celor 34 de sesizări, 20 au fost în trimestrul I, 4 în trimestrul al II-lea şi 10 în trimestrul al III-lea.

Angajaţii Compartimentului „Telefonul Copilului”, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au verificat, pe parcursul anului trecut, 64 de sesizări. În 2012, de la începutul anului şi până în prezent, s-au înregistrat 34 de sesizări la Telefonul Copilului. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Gorj, din totalul cazurilor sesizate pe parcursul acestui an, 15 au fost infirmate. „Totalul cazurilor sesizate în 2012 este de 34, dintre care 15 au fost infirmate. Nouă cazuri s-au confirmat, iar zece sunt în lucru şi se caută soluţii, împreună cu primăriile pentru rămânerea copiilor în familie. Din totalul celor 34 de sesizări, 20 sunt înregistrate în trimestrul I, 4 în trimestrul II şi 10 în trimestrul III. De asemenea, din totalul celor 34 de sesizări, 4 sunt de abuz fizic, unul de abuz emoţional şi 28 de neglijenţă”, a declarat Luxiţa Ungureanu, şef serviciu DGASPC Gorj.

Atribuţiile Telefonului Copilului
Compartimentul „Telefonul Copilului” din cadrul DGASPC Gorj este disponibil permanent, 24 de ore/zi, 7 zile pe săptămână, inclusiv în perioada sărbătorilor legale, iar taxarea este gratuită pentru clienţi. Telefonul Copilului primeşte semnalările cu privire la situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, asigură consilierea telefonică în aceste situaţii şi intervine prompt în cazurile urgente prin intermediul echipei mobile. Angajaţii acestui compartiment al DGASPC dezvoltă activităţi de informare şi promovare a serviciilor oferite în interesul superior al copiilor expuşi la abuz, neglijare şi exploatare; de asemenea, ei evaluează nevoile imediate ale clientului şi potenţialul de risc privind expunerea copilului la abuz, neglijare şi exploatare şi asigură clienţilor asistenţă şi consiliere pentru depăşirea situaţiilor de criză şi soluţionarea adecvată a cazurilor expuse sau semnalate de către aceştia. În urma fiecărui apel, angajaţii Compartimentului „Telefonul Copilului” semnalează de îndată cazurile sesizate compartimentului de specialitate din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here