Târgul de odinioară, imortalizat

94

foto 034Bannere imense cu fotografii din Târgu-Jiul de odinioară au fost amplasate ieri în centrul municipiului. Expoziţia a fost organizată de către Muzeul Judeţean

cu ajutorul Arhivelor Naţionale Gorj, înscriindu-se în complexul de manifestări din cadrul Zilelor oraşului Târgu-Jiu.

Târgujienii şi nu numai au avut ocazia să admire imagini cu oraşul vechi, cu centrul istoric, dar şi fotografii ce au imortalizat viaţa începutului de secol XX. Cele câteva bannere au fost expuse în centrul municipiului, de-a lungul aleilor. Cu mic cu mare, cei care au ştiut au venit să vadă, iar restul, curioşi care ieşiseră la plimbare sau care, pur şi simplu se întorceau de la serviciu, s-au oprit pentru foto 033o clipă şi au contemplat imaginile. O altă lume, târgul de odinioară, când străzile pietruite erau circulate numai de căruţe şi trăsuri sau, din când în când, câte un automobil ce făcea toţi oamenii să întoarcă privirea.

D.C.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here