Târgujienii donează sânge

354
donare sangeDeşi sunt ceva mai puţini decât anul trecut pe vremea asta, donatorii de sânge nu lipsesc de la Centrul de Transfuzii Sanguine din Târgu–Jiu. Aceştia vin, în medie, între 18 şi 20, zilnic.

Unele dintre persoanele care decid să doneze sânge o fac pentru a ajuta, dar mai sunt şi cei care se gândesc la avantajul material, fiecare în parte primind bonuri valorice de care pot achiziţiona alimente. „Avem donatori în această perioadă. Cu aproximativ 90 mai puţini decât anul trecut, dar avem”, a declarat directorul Centrului de Transfuzii Târgu-Jiu, Maria Cazan. Există, însă, o problemă cu grupele 0 negativ şi AB negativ, fiind un deficit de aşa ceva.
Donatori de meserie
Nu orice persoană poate dona, însă. Există câteva reguli care trebuie respectate. Astfel, potrivit medicului Călina Căluţoiu, persoanele care vor să doneze sânge trebuie să fie odihnite, să nu sufere de o boală cronică, să nu aibă tatuaje sau piercing-uri făcute în ultimele şase luni, vaccin în ultimele trei săptămâni, în ultima săptămână să nu fi consumat niciun medicament iar în ultimele 24 de ore să nu consume alcool sau alimente grase sau prea dulci.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here