Târgujian prins la pescuit cu unelte interzise

459

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins de jandarmi pescuind în râul Jiu cu unelte interzise.

În după-amiaza zilei de 8 iunie, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Mobil a depistat în zona Insuliţei de pe Jiu un bărbat în vârstă de 58 ani, domiciliat în municipiul Târgu Jiu, care pescuia în râul Jiu prin greblare, cu ajutorul unei undiţe tip lansetă prevăzută la capătul firului cu o ancoră. „În baza art. 214 Cod de procedură penală, persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „pescuitul cu orice unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”, faptă prevăzută şi pedepsită de prevederile din O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura”, a anunţat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here