Că trăim în plin Caragiale nu mai e nevoie s-o spunem noi. În plus este şi Anul Caragiale. Doar suntem în Ţara lui Caragiale. Numai că, spre deliciul tuturor comedianţilor, nu-i tocmai a bună. Pentru noi şi pentru Ţară. Una în care scenaristul, regizorul şi eroul principal – era să zic preşedintele-jucător – e însuşi Traian Băsescu. Iar dacă împrumutăm o expresie din fotbal: „El centrează, el dă cu capul!”
Întors de la Bruxelles, nu revenit, nu s-a întors pe dos. Este la fel. S-a oploşit la ăia care-au promis mărirea salariilor bugetarilor şi indexarea pensiilor. Spuse, aşa, la o parolă de unul Sorin care-i Frunzăverde, şi nu burtăverde. Ci ditamai prim-vicepreşedinte al PDL – adică Partidul Portocaliilor. Un partid ce se crede popular. Şi atât de popular că a scos lumea-n stradă. Din Târgu Mureş, via Braşov, pân’ la Bucureşti. Dar nu s-au oprit acolo mitingiştii, ci au cuprins toată Ţara lui Caragiale, Ţară acaparată de Băsescu. Singurul ăl mai dăştept şi ăl mai tare din Parcare. Protestatarii l-au supărat tare pe Băsescu, fiind jigniţi că-s manipulaţi de Opoziţie. Dar şi pe cei de prin capitalele Europei şi cei de la Montreal, din îndepărtata Canadă, şi cei de la Washington ori de prin Australia ori chiar de la Bruxelles tot Opoziţia democrată din ţara de baştină i-au îndemnat la proteste? Şi dacă ne gândim numai la „O scrisoare pierdută”, capodopera lui Ion Luca Caragiale, nu ştim ce rol i s-ar potrivi bravului actor Traian Băsescu. Dacă-i oferim rolul lui Conu’ Fănică Tipătescu, ce-i drept, pe potrivă, n-am vrea să-l supărăm prea tare. O are pe Coana Zoiţica, distinsa actriţă ce ştie să dea şi cu „Mopul”, Prea Frumoasa şi Mult Prea Dăşteapta Elena Udrea, cea care s-a mulţumit şi numai cu două ministere. Ca politician versat şi Portocaliu până-n măduva oaselor, deşi ca preşedinte, conform Constituţiei, s-ar cuveni să fie, ca tot românul, imparţial cu toate partidele, ar „pohti” şi alte roluri în piesă. O fi piesa lui, Ţara lui şi Flota nimănui. Un banc de pe la Bruxelles, spune că doi bătrâni stăteau pe o bancă într-un parc. Unul dintre ei îl înghiontea pe colegul lui. Ispitindu-l cu admiraţia către pipiţele ce le clăteau ochii. Al doilea bătrân, nimic. „Ce faci dragă, chiar nu-ţi place nici una?”. La care, celălalt, mai gânditoriul îi dă o replică: „Măcar dacă nu mai pot, măcar să fiu exigent!” Cam aşa ni se pare şi voiajorul de pe ruta Bucureşti-Bruxelles şi retur. Atunci când se răţoieşte la Opoziţie. Cât despre găselniţele lui Boc, descoperitorul unor scurgeri de „informaţii” dinspre CC, nimic de zis. Noul CC al Ţării Băsescului este chiar Curtea Constituţională. Care ar fi zis că n-a zis şi s-a întors şi-a râs. Iar cestiunea cu (ne)comasarea alegerilor ar fi altfel. Numai că Poporul nu contează deloc la Băsescu. Păi atunci cum să nu crească în sondaje şi în realitate Partidul Poporului?
Ion Predoşanu
