Străinii pun condiţii tot mai grele pentru angajarea şomerilor gorjeni

423

Muncitori în construcţii, manageri de hotel, medici specialişti, ospătari, ingineri în construcţii civile şi technician în industria laptelui. Acestea sunt doar câteva dintre calificările pentru care se oferă posturi în mai multe state ale Uniunii Europene pentru şomerii gorjeni prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Condiţiile de angajare însă sunt tot mai grele.

Astfel, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate, care deţin o calificare precum şi cunoştinţe de limbă străină, pot opta pentru unul din cele 125 de posturi disponibile. Din păcate condiţiile devin tot mai exigente, excluzându-i astfel pe gorjenii, deşi au experienţă în domeniu sau pot lucra pe câte schimburi cere angajatorul. Aceştia sunt împiedicaţi de necunoaşterea unei limbi străine, în cele mai dese cazuri, engleza la nivel de scris şi vorbit fluent. „AJOFM Gorj oferă 125 de locuri de muncă vacante în UE. Spre exemplu în Austria avem disponibile 10 locuri pentru muncitori calificaţi şi necalificaţi în domeniul forestier. Sunt incluse ca cerinţe cunoaşterea limbii germane la un nivel mediu şi se oferă 1300 de euro, net pe lună. În Danemarca 21 de locuri de muncă pentru medici specialişti în diverse specialităţi. Una dintre condiţii, cunoaşterea limbii engleze şi a limbii germane foarte bine, oferindu-se salarii foarte bune, 7000 de euro brut pe lună. În Estonia 2 locuri pentru ospătari, cerinţa de bază ar fi cunoaşterea limbii engleze. Se oferă salariu 500 de euro net pe lună, salariu care se majorează cu 10% după primele două luni. În Germania 4 locuri pentru operatori la mase plastice, exudare, tunare, injecţie. Se cere disponibilitate de lucru în 3 sau 4 schimburi şi cunoaşterea limbii germane, nivel mediu”, a precizat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

Condiţii exigente pentru ocuparea unui loc de muncă
Chiriac precizează de asemenea că în Lituania sunt disponibile la ora actuală 4o de locuri de muncă, din care 30 sunt pentru ingineri aeronave şi 10 pentru mecanici aviaţie. În Norvegia, 5 locuri, din care 2 pentru muncitori constructori şi restul pentru inginer în construcţii civile, un excavatorist şi un post pentru manager hotel.
Pentru toate acestea se doreşte de către angajatori ca potenţialii angajaţi să cunoască limba engleză la nivel de vorbit fluent. De asemenea şomerii mai pot opta pentru unul din cele 21 de locuri de muncă în Olanda sau pentru cele 15 locuri pentru şlefuitori şi pilitori în Cehia. Se oferă 450 până la 1000 de euro net pe lună. În Slovacia 6 locuri pentru lucrători la maşini de cusut. Şi în Suedia un loc pentru tehnician în industria laptelui. Se cer studii superioare şi experienţă în domeniu.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here