Stadionul municipal, la cel mai înalt nivel UEFA

707

Municipiul Târgu-Jiu va avea un stadion modern, care va corespunde cerinţelor UEFA. Reprezentanţii Primăriei confirmă că Stadionul Municipal va fi extins şi modernizat  prin programul derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI). Şi Sala Sporturilor va beneficia de investiţii prin acelaşi program.

Pentru a corespunde cerinţelor reprezentaţilor UEFA, municipalitatea va efectua lucrări de renovare a stadionului. Municipalitatea a demarat deja etapele ce-i revin în cadrul acestui proiect. „Prin programul derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI) am fost incluşi în acest an cu două mari investiţii: extinderea şi modernizarea capacităţii Stadionului Municipal şi extinderea capacităţii şi modernizarea Sălii Sporturilor. Noi, ca municipalitate, am demarat deja toate etapele ce ne revin, de la documente de proprietate, la studii geotehnice şi expertize tehnice pe care le punem la dispoziţia Companiei Naţionale de Investiţii, care în calitate de finanţator principal va finanţa atât proiectarea, cât şi execuţia”, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

15.000 de locuri acoperite pe  Stadionul Municipal
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu-Jiu, stadionul din municipiul nostru va fi clasificat la cel mai înalt nivel UEFA, respectiv la nivelul 4, aceasta însemnând disputarea partidelor de la faza play-off până la faza de semifinale. „Capacitatea stadionului va fi undeva la 13.500 şi 15.000 de locuri, toate acoperite. În linii mari, lucrarea va consta, practic în desfiinţarea completă a tribunei a doua, a peluzelor, a tribunelor 1 stânga-dreapta de la tribuna oficială şi reconstruirea acestora; tribuna oficială se va amplasa către Bulevardul Brâncuşi, unde actualmente este tribuna a doua, prevăzută în interior cu toate spaţiile necesare: de la săli de conferinţă, spaţii de recuperare, magazin de prezentare, spaţii de alimentaţie publică. La intrarea principală, dintre Bulevardul Brâncuşi, unde se va desfiinţa împrejmuirea se va amenaja o parcare pe 2 niveluri: subteran şi la sol, cu o capacitate de aproximativ 400 de locuri. Un accent deosebit s-a pus pe tribuna oficială, care va fi amplasată pe actuala tribună a doua, privind arhitectura acesteia, astfel încât să se armonizeze cu faţada Primăriei”, explică Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Trebuie menţionat faptul că tot prin CNI a fost cuprinsă şi modernizarea şi extinderea Sălii Sporturilor, respectiv de la 770 de locuri la 1.200 – 1.500 de locuri.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. Atatea proiecte de ani de zile,dar concret nimic,in afara de vorbe,si iarasi vorbe.I-am urmarit pe toti cei de la primarie,dar nu bat unii cu altii in ceea ce spun,doar plimba cifrele.Suntem la jumatatea acestui an,si nu se misca nimic in TG-JIU.Asa ca nu mai mintiti oamenii! S-a sistat si anveloparea blocurilor din zona centrala,in rest,bla bla bla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.