Sprijin pentru firmele care angajează persoane cu vârsta de până la 25 de ani sau de peste 55 de ani

373

Firmele care angajează şomeri cu vârsta mai mică de 25 ani sau persoane de peste 55 ani nu vor plăti pentru aceştia, pentru o perioadă de un an, contribuţii de asigurări sociale, dacă persoane astfel angajate vor fi menţinute încă un an după expirarea facilităţii.

Facilitatea va fi aplicată pentru toţi întreprinzătorii care angajează aceste persoane pe termen de un an, cu condiţia menţinerii ca angajat pe încă un an suplimentar de către firmă. Angajatul va achita contribuţiile aferente, facilitatea fiind valabilă doar pentru angajat. “Persoanele care se vor înregistra în baza noastră de date sunt scutite de plata CAS, pot beneficia de această facilitate firmele care angajează persoane cu vârsta de până la 25 de ani sau peste 55 de ani”, a precizat Ana Maria Niculescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj. “Iar în cazul în care vă hotărâţi să angajaţi persoane care mai au maximum trei ani până la pensionare, la fel puteţi beneficia de anumite facilităţi. Primesc lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare a angajatului, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj”, a mai precizat Ana Maria Niculescu, purtător de cuvânt la AJOFM Gorj.

AJOFM susţine angajarea tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani
Este vorba despre tinerii care beneficiază de plasare în muncă la un angajator avizat de ANOFM, în baza unui contract de solidaritate pe care îl încheie cu agenţia pe o durată de până la 2 ani, dar nu mai puţin de un an. În baza contractului de solidaritate, veţi încheia cu tânărul un contract individual de muncă pe durată determinată, egală cu cea a contractului de solidaritate.

Care sunt facilităţile de care puteţi beneficia
Angajatorii pot beneficia de rambursare lunară a salariului de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă la data încetării contractului de solidaritate angajaţi tinerii respectivi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminatã, anagajtorii beneficiază de rambursarea lunară a unei sume, în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj pe care tânărul beneficiar ar fi primit-o dacă ar fi fost disponibilizat la acea dată. Suma menţionată mai sus se acordă angajatorului pe o perioadă de maximum 2 ani, până la împlinirea de către angajat a vârstei de 25 de ani. În limita bugetului, vor putea beneficia de contracte de solidaritate şi alte persoane cu vârsta de până la 30 de ani.
ANDRADA BĂRĂITARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here