Trai de huzur pentru unii salariați din primăriile gorjene care au ajuns să-și dubleze lefurile ca urmare a sporurilor încasate. Deși an de an Curtea de Conturi constată că aceste stimulente financiare sunt nelegale, primarii nu renunță la ideea de a-și recompensa salariații cu sporuri de dificultate, de condiții vătămătoare, sporuri de dispozitiv, de xerox, de confidențialitate sau chiar de stabilitate. Și asta în condițiile în care legea salarizării unitare a mărit substanțial chenzinele angajaților de la stat.
Curtea de Conturi a constatat, anul trecut, abateri de sute de mii de lei la primăriile din județ ca urmare a sporurilor nelegale acordate funcționarilor publici. De exemplu, la Polovragi, cheltuielile de personal nu s-au făcut în temeiul legii, unii salariați beneficiind de spor de dificultate, pentru participarea la lucrările comisiei locale de fond funciar. Mai mult, administrația locală a acordat un spor pentru șeful serviciului de situații de urgență în procent de 25% la salariul de încadrare. Abaterile în acest caz se ridică la 188 mii lei.
Aceeași situație și la Primăria Runcu, unde angajații au beneficiat de spor de dispozitiv în procent de 25% la salariul de încadrare, ca și cum ar fi permanent la dispoziția primarului și a cetățeanului. Angajații care gestionează tot soiul de informații au primit spor de confidențialitate în procent de 15% din leafă, Curtea de Conturi constatând că s-au cheltuit nu mai puțin de 234 de mii de lei pentru acordarea acestor bonusuri financiare.
Sporuri cu nemiluita
La Roșia de Amaradia s-au decontat 240 de mii de lei pentru acordarea de sporuri, fără temei legal, persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică. Potrivit Curții de Conturi, este vorba despre sporuri de condiții vătămătoare, de dificultate, stabilitate, confidențialitate și spor de dispozitiv.
Altă primărie, aceleași sporuri. La Prigoria, în perioada septembrie 2015 – iunie 2017 au fost efectuate cheltuieli de personal neprevăzute de legislația în vigoare, reprezentând indemnizație de dispozitiv și spor de confidențialitate, în cuantum total de 164 mii lei. Totodată, la Berlești s-au acordat sporuri pentru condiții vătămătoare persoanelor cu funcții de demnitate publică, în sumă de 13 mii lei.
Bani pentru concediul neefectuat
Nereguli privind plata personalului au fost descoperite și la Primăria Borăscu. Administrația locală a acordat unui salariat, în perioada august 2015 – mai 2018, un spor lunar pentru participarea la intervenții și situații de urgență de 25% la salariul de bază, prejudiciul fiind estimat de Curtea de Conturi la 22.000 de lei.
„Fără a exista motive temeinice, angajatorul nu a respectat programarea individuală a concediilor de odihnă pentru salariați, aferentă perioadei 2015-2017, iar pentru angajații care nu au efectuat integral concediul de odihnă s-a procedat la compensarea în bani a acestuia”, se mai arată în raportul Curții de Conturi, în această situație fiind vorba despre circa 110 mii lei.
Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă de Codul Muncii numai în cazul încetării contractului individual de muncă, regula fiind efectuarea sa în natură.
Mai mult, Școala Gimnazială Borăscu a efectuat cheltuieli de personal nelegale, reprezentând indemnizație de zonă mai mare decât cea legală, acordată directorului unității de învățământ, în perioada octombrie 2016 – mai 2018. Este vorba de o sumă despre 3.000 de lei.
Irina IRINOIU