Spectacole de excepţie în centrul municipiului Târgu-Jiu

510

Nu unul, ci trei spectacole folclorice de excepţie, organizate de către Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, se vor desfăşura astăzi şi mâine în centrul municipiului. În cadrul unuia dintre acestea şi vor da concursul, spun organizatorii, cel puţin 100 de naişti şi fluieraşi.

În perioada 22 – 26 septembrie, Consiliul Judeţean Gorj derulează un nou program de promovare turistică sub genericul „Vino acasă la Brâncuşi!”. Proiectul se află la prima ediţie şi este realizat în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Turism. În cadrul acestui proiect, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu va organiza, astăzi şi mâine, în centrul municipiului, trei spectacole folclorice de excepţie. Astăzi, la ora 18:00, este programat spectacolul „În ţara lui Brâncuşi”, susţinut de cei mai buni solişti şi instrumentişti din Ansamblul Folcloric „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu. Alte două spectacole de excepţie se vor desfăşura miercuri seara. Este vorba de „Concertul celor 100 de naişti” şi „Cine-a fost odată-n Gorj”. „Miercuri, la ora 19:00, vrem să strângem în Piaţa Prefecturii naiştii şi fluieraşii. Vor participa peste 100 de persoane, actuali şi foşti naişti şi fluieraşi ai Şcolii Populare de Artă, cu vârste cuprinse între 7 şi 82 de ani. Bineînţeles că vin şi cei care fac parte din formaţia „Jiana”, cei care cântă întotdeauna la evenimentele organizate de noi; numai ei sunt în jur de 40. M-a anunţat că o să vină şi un sârb care o să cânte cu fluierul. Spectacolul ce include şi o mică parte din ansamblul Maria Lătăreţu, – un contrabas, o cobză, o chitară, două viori”, a declarat Ştefan Popescu, directorul adjunct al Şcolii Populare de Artă. Spectacolul va începe cu o doină şi se va încheia cu „Ciocârlia”. „Încep eu cu o doină foarte veche cu cavalul, pe care o vor prelua cei cu naiurile; după aceea începem cu „Măi neicuţă, măi gorjene”, o horă gorjenească. Cam toate melodiile în grup sunt ale Mariei Lătăreţu. Vom încheia cu „Ciocârlia”; fluieraşii cei mici şi naişti vor face numai acele ciripituri ale păsărilor pentru că „Ciocârlia” e foarte grea şi o vor cânta cei mari cu mine. După acest concert al naiştilor şi fluieraşilor, o să aibă loc spectacolul „Cine-a fost odată-n Gorj”, susţinut de tarafurile tradiţionale”, a mai precizat Ştefan Popescu. Pentru a se asigura că „Concertul celor 100 de naişti” se va desfăşura fără probleme, organizatorii au decis să organizeze miercuri, de la ora 14:00, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu, şi o repetiţie generală, la care sunt aşteptaţi să participe toţi cei care doresc să ia parte la spectacol.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here