Spaţiul pedelistului Câlniceanu, adăpost pentru sediul PPDD Gorj

404

Nu mai este un secret faptul că, după schimbările din PPDD Gorj şi după condamnarea ,,creierului” Ionel Manţog, organizaţia lui Dan Diaconescu din judeţul nostru suferă grav la capitolul finanţe. De altfel, tot din cauza finanţelor, fostul sediu al PPDD Gorj a fost abandonat, conducerea partidului nemaiavând nici măcar bani pentru plata chiriei celor două încăperi ocupate de filiala PPDD. Cel care i-a oferit o mână de ajutor PPDD Gorj a fost însă Liviu Câlniceanu, fost consilier municipal PDL, scos din cărţi de către preşedintele ,,portocaliilor” Ion Ruşeţ, pentru că politicianul fraternizase la greu cu Manţog punându-i acelaşi spaţiu la dispoziţie, în campania pentru şefia PDL Gorj.

Pedelistul Liviu Câlniceanu dar şi deputatul Cosmin Popescu sunt cei care facilitează, în ultimul timp, PPDD Gorj. Ambii politicieni susţinut de ,,portocalii” au găsit metoda cea mai bună ca să ajute conducerea PPDD să reziste pe timp de lipsă acută de fonduri. Spaţiul lui Câlniceanu a fost pus astfel la dispoziţia PPDD Gorj pentru ca membrii partidului să aibă gratis unde se întâlni. Faptul că Liviu Câlniceanu a făcut acest gest ,,caritabil” nu este însă o surpriză, acelaşi pedelist făcând acelaşi lucru pentru Ionel Manţog, în campania pentru şefia PDL Gorj. În spaţiul lui Câlniceanu se întâlneau astfel, anul trecut în ianuarie, Ionel Manţog cu Cosmin Popescu, Dan Vâlceanu, Gheorghe Milosteanu, Marcel Hoară, Constantin Severus Militaru şi alţii care l-au susţinut pentru a trage sforile împotriva lui Ruşeţ, aceştia nedorind să îşi expună planurile de bătaie în sediul PDL Gorj. Ruşeţ pare însă că a uitat treptat cele petrecute şi s-a împrietenit cu cei care nu demult îl săpau alături de Manţog.

Câlniceanu neiertat
Ruşeţ nu l-a uitat însă pe Câlniceanu care nu a mai fost trecut acum pe nicio listă la candidaturile la alegerile locale. Afectat, probabil, de absenţa sa pe listele cu candidaturi, Câlniceanu, la fel ca şi autosuspendatul Cosmin Popescu, şi-au mutat bagajele la PPDD, ajutând, prin metoda ,,din umbră”, pe oamenii puşi de Manţog la cârma acestui partid. Nu este exclus însă ca Manţog să dirijeze aceste lucruri din Penitenciarul Târgu-Jiu, că tot este cunoscut faptul că dă directive, în scris, din unitatea de detenţie. Nu este exclus nici ca deputatul Cosmin Popescu, ţinut aproape de Ruşeţ, să prefere o candidatură la PPDD la parlamentarele din noiembrie, cum nu este exclus ca însuşi Câlniceanu să se reactiveze în politică, dinspre PPDD.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here