Simona Halep a decis să joace fără antrenor

950

Colaborarea dintre Simona Halep și Thierry van Cleemput s-a încheiat după un singur turneu, cel de la Doha. Deşi jucătoarea noastră a ajuns până în finală şi a urcat pe locul 2 WTA, ultima câştigătoare de la Roland Garros a declarat că nu va continua să lucreze cu antrenorul belgian. Mai mult, fostul număr unu al circuitului feminin a mai spus că, momentan, nu-şi mai caută pe cineva care să o pregătească. Simona s-a despărţit de Darren Cahill în toamna anului trecut, dar a declarat că va continua să pună în aplicare învăţăturile australianului. “Pot spune că nu caut antrenor în acest moment. Am echipa mea, am partener de antrenament cu mine, totul e ok. Mă simt bine așa cum sunt și nu mă voi grăbi. Știu că la începutul anului am spus că nu îmi voi lua antrenor, dar după aceea m-am răzgândit, pentru că am simțit că am nevoie. Cu toate acestea, acum simt că am nevoie de acea libertate. Vreau să joc și să pun în aplicare tot ce am învățat de la Darren în toți acești ani. Mă simt mult mai relaxată, mult mai calmă. Prioritățile mele s-au schimbat puțin. Sunt mult mai responsabilă în ceea ce mă privește și încerc să îmi rezolv singură problemele, atât pe teren, cât și în afara lui”, a declarat Halep. Constănţeanca a mai spus că se simte mai sigură după performanţele din sezonul trecut şi joacă tenis de plăcere. “Nu m-am gândit că voi intra în panică, dacă nu am antrenor. Am fost doar puțin îngrijorată, pentru că nu am mai experimentat așa ceva în ultimii patru ani, când mereu aveam pe cineva în spate, care să mă urmărească pas cu pas. Acum, mă simt puțin singură. Dar asta e și un lucru bun. Văd lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă și simt că pot să progresez dacă rămân așa. Sunt foarte fericită cu felul în care joc, cum mă simt pe teren, cu cât de fericită sunt și în afara terenului, sunt relaxată. Fac totul de plăcere și nu mai există nicio presiune. Este chiar foarte bine. Nu mai simt nicio greutate pe umerii mei acum”, a precizat Halep.

Thierry van Cleemput: “Nu o pot ajuta pe Simona”
Antrenorul Thierry van Cleemput a declarat în presa din ţara natală că nu a contribuit cu nimic la parcursul Simonei de la Doha, iar colaborarea dintre cei doi nu va continua pentru că belgianul nu ştie cu ce să contribuie la “arsenalul” jucătoarei noastre.“Vreau să spun că totul a decurs bine la Doha, Simona e o campioană grozavă şi o fată de nota 10. A avut un turneu bun. Dar nu ne potrivim, nu o pot ajuta. Am vrut să avem o perioadă de probă, de aceea m-am şi dus la Bucureşti (n.r. înainte de duelul din Fed Cup, contra Cehiei). Am vrut să vedem cum stăm înainte să începem oficial colaborarea.
Nu a fost o perioadă rea, dar cum am spus, nu pot să o ajut. Nu îmi e frică să spun acest lucru, nu pot să îi ofer anumite lucruri sau nu ştiu cum să o fac. Ea a strălucit la Doha graţie calităţilor sale. Dacă juca rău, nu era vina mea. Cum şi faptul că a jucat atât de bine nu mi se datorează. Nu am armele să o ajut, nu am vrut să fiu antrenorul ei doar pentru a fi tehnicianul Simonei Halep şi a avea un salariu. Vreau să îmi fac cât mai bine datoria de antrenor şi să ajut. Amândoi am înţeles că ar fi o greşeală o colaborare. Nu este vina mea şi nici a ei”, a spus van Cleemput pentru rtbf.be. De asemenea, bariera lingvistică s-a dovedit a fi o problemă pentru “perechea” Halep-van Cleemput. “E adevărat că am întâmpinat dificultăţi la comunicare. Asta pentru că ea vorbeşte română şi engleză, iar eu vorbesc franceză şi, parţial, engleză. Cunoştinţele mele de engleză reprezentau o barieră, dar nu una decisivă”, a comentat belgianul. În altă ordine de idei, Simona Halep s-a calificat, marţi, în optimile turneului de la Dubai, după ce a trecut în două seturi, 7-6, 6-4, de Eugenie Bouchard. În urma acestui succes, locul 2 mondial şi-a asigurat un cec de 29.695 dolari şi 105 puncte WTA.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here