Mare iubitor al culturii şi doritor să recâştige pe toţi românii ardeleni pentru Ortodoxie, mitropolitul Nicolae Bălan a făcut din Mănăstirea Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus un centru de spiritualitate şi viaţă intelectuală care trebuia să radieze în toată eparhia Ardealului. Dintre vieţuitorii de acolo, toţi remarcabili, va ieşi în evidenţă părintele Arsenie Boca prin charisma sa deosebită şi prin excepţionalul har de a se face înţeles de toate categoriile sociale.
Faima lui în epocă a fost rodul trăirii lui cu consecvenţă după regulile cele mai aspre ale monahismului, în spiritul celei mai autentice ortodoxii. Mesajul pe care l-a transmis părintele Arsenie Boca şi modul lui de viaţă sunt exemplare ortodoxe, iar faptul că a fost căutat de membri ai Casei Regale Române, nu este un argument suficient ca să fie considerat un confesor de salon.
Mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, apoi a celei de la Prislop, a atras atenţia Poliţiei Politice- fie că aceasta s-a numit în perioada interbelică Siguranţă, iar în anii democraţiei populare, socialiste şi apoi cea a înaintării spre socialism-Securitatea.
Aceasta şi pentru faptul că dintotdeauna marile personalităţi duhovniceşti, capabile să adune în jurul lor mulţimile de credincioşi, au reprezentat un motiv de îngrijorare din perspectiva a ceea ce este cunoscut la modul comun „siguranţa naţională”.
Preacuviosul părinte Arsenie Boca a fost în atenţia organelor represive încă de la începutul afirmării sale în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, fiind urmărit cu tenacitate, dar în cele din urmă zadarnic, pe toată durata vieţii sale.
Mitropolitul Nicoale Bălan dorea readucerea la credinţa strămoşească a poporului din această parte a ţării, iar părintele Arsenie Boca reprezenta legitimitatea acestor aspiraţii. Ceremoniile religioase erau fastuoase, cu participarea a mii de credincioşi.
Cu ocazia unei asemenea ceremonii, în ziua de Vinerea Izvorului Tămăduirii a anului 1940 a avut loc „mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism” a diaconului Zian Boca- unul dintre „luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiene”, aşa cum afirma presa sibiană. Tot cu ocazia unei mari sărbători(Vinerea dinaintea Floriilor- 10 aprilie) monahul Arsenie Boca era hirotonit preot.
Preacuviosul părinte Arsenie Boca este numit pur şi simplu-Sfântul
În scurt timp faima părintelui Arsenie- numit pur şi simplu „Sfântul” s-a răspândit în toată ţara devenind simbolul spiritualităţii ortodoxe, iar importanţa pe care a căpătat-o mănăstirea Constantin Brâncoveanu este dovedită de vizitele ilustre pe care le-a primit „printre care cea a principesei Ileana de Habsburg în vara lui 1947, care a venit la Sâmbăta de Sus pentru prima dată”-după cum arată părintele Arsenie în ancheta penală din 1955.
Totdeauna faima a adus suspiciune şi invidie. Acestea s-au revărsat curând asupra Mănăstirii Brâncoveanu şi asupra Părintelui Arsenie. Astfel, duhovnicul cu aură de sfânt şi mănăstirea intrau în atenţia serviciilor de represiune.
În anii celui de-al Doilea Război Mondial importanţa Mănăstirii Brâncoveanu a crescut foarte mult şi în căutare de încredere şi speraţă, tot mai mulţi oameni iau drumul marii mănăstiri de la Sâmbăta unde află duhovnici gata să-i asculte şi să-i aline.
Începuturile patimilor Preacuviosului părinte Arsenie Boca
Afluenţa de credincioşi de la Mănăstirea Brâncoveanu era un motiv pentru organele Poliţiei şi Jandarmeriei să-şi focalizeze atenţia asupra acestui obiectiv. România era în război, mănăstirea se afla destul de aproape de marea graniţă româno-maghiară, tot în zona Sibiu-Făgăraş se aflau numeroase persoane care erau considerate periculoase pentru regimul politic instituit. Printre aceşti inamici, legionarii ocupau un loc de frunte, iar primele semnalări despre Arsenie Boca se înregistrează tocmai pe această linie, a problemei legionare. Sunt primele semnalări în dosarele instituţiilor represive.
Prima notă informativă(nr. 91/5 iunie 1943) întocmită de postul de jandarmi Sâmbăta de Sus, semnala faptul că „preotul Arsenie Boca de la mănăstirea Brâncoveanu este un înfocat legionar şi credem că face parte din conducerea clandestină legionară, însă este foarte greu de prins”.
Conform Ordinului de căutare nr. 1 trasat „agentului nr.2” pentru perioada 1-6 iulie 1943 se cerea:
1. Veţi supraveghea pe călugărul Arsenie de la mănăstirea Sâmbăta de Sus asupra activităţii, în sensul că-l bănuim că are legături cu legionarii. Se supraveghează ce persoane iau contact cu el la mănăstire;
2. Metoda de lucru: vizitator al mănăstirii şi excursie;
3. Timp de lucru:zilele 1,2,3,4,5,6…;
4. Legătura:cea stabilită.
Cea mai importantă şi compromiţătoare notă informativă(1 Decembrie 1943) este cea semnalată de informatorii Jandarmeriei care afirmau că părintele Arsenie Boca „şi-a construit în piatră o chilie, în munte, pe Valea Sâmbetei, în apropiere de cabană, unde ar avea de gând să se retragă pentru a-şi face rugăciunile ca un pustnic. Scopul construirii acestei chilii ar fi pentru a se da adăpost în timpul iernii unor anumiţi legionari urmăriţi. Ar fi vorba despre legionarul Nicolae Petraşcu.”
Părintele Arsenie Boca, conform declaraţiei date Siguranţei în data de 10 iunie 1948 afirmă:”…În ce mă priveşte, declar cu toată conştiinţa împăcată că în toată perioada de la 1940, de când am venit la mănăstire până astăzi, nu s-au ţinut cu ştirea sau încuviinţarea mea nici o şedinţă legionară. N-aş fi îngăduit treaba asta nici în ruptul capului. Am auzit că nu toţi pelerinii sunt cuminţi. De aceea, am cerut verbal, în repetate rânduri, d-lui Comandant al Legiunii de Jandarmi Făgăraş, un post fix de control, care să cruţe mănăstirea de implicaţii într-un domeniu neîngăduit(…) întrucât preotul trebuie să rămână preot, dar nici certaţii cu stăpânirea să nu poată abuza de îngăduinţa creştină”.
Agenţii Jandarmeriei şi Siguranţei s-au lămurit în cele din urmă că părintele Arsenie Boca nu era implicat în acţiuni conspirative, însă unele bănuieli că ar fi avut simpatii legionare s-au păstrat în dosarul preluat ulterior de organele represive ale regimului de orientare comunistă.
Prima arestare a Preacuviosului părinte Arsenie Boca
Suspectat de simpatii legionare, părintelui Arsenie Boca i-a adus, de fapt, şi prima arestare, în vara anului 1945, dar în absenţa oricăror dovezi palpabile a fost eliberat din arestul Siguranţei Generale, la ordinul Ministerului Afacerilor Interne.
Treptat, agenţii Siguranţei primesc note informative în care opţiunea legionară a părintelui Arsenie Boca apare actualizată- acesta implicându-se activ în sprijinirea, pe diferite căi, a activităţii foştilor membri ai Gărzii de Fier, dar totul a fost respins de părinte care, în 10 iunie 1948, afirma categoric: „În conştiinţă nu mă simt nici vinovat de atitudinea creştină ce le-am cerut, dacă au venit să mi se spovedească, nici implicat în şedinţele ascunse ce le-ar fi ţinut, cu totul fără ştirea mea”.
Eliberat din beciurile anchetatorilor Siguranţei Generale, părintele Arsenie Boca nu mai venea la Sâmbăta, ci lua calea Ţării Haţegului la Prislop, deoarece dorea „să consolideze relaţia dintre ortodoxie şi foştii greco-catolici” dar şi de a crea o mănăstire model, aşa cum au încercat şi alte personalităţi duhovniceşti ale timpului. El predica necontenit despre unitatea spirituală a românilor din Ardeal şi nu puţine au fost situaţiile când credincioşii greco-catolici îl chemau pe părintele Arsenie să le predice în bisericile lor după slujbă.
Aflat la Prislop, părintele Arsenie Boca avea să fie solicitat în primăvara lui 1949 pentru susţinerea unei campanii de revenire la ortodoxie a celor care se arătau rezistenţi în zona Cluj-Bihor.
În referatul său către Cabinetul Patriarhal, părintele Arsenie demonstrează forţă de convingere provenită din orizontul teologic şi cultural pe care îl avea, cât mai ales din experienţa duhovnicească cu care i-a dominat pe cei care nu vroiau să revină la dreapta credinţă.
Preacuviosul părinte Arsenie Boca era numit Preasfântul de către securişti
În foarte scurt timp mulţimile impresionate de credincioşi luau calea Mănăstirii Prislop şi la fel de repede, organele nou înfiinţatei Securităţi propuneau ca părintele să fie mutat la altă mănăstire unde nu este cunoscut de populaţie, ca în felul acesta să fie remediate toate aceste acte „ce dăunează regimului nostru de democraţie în drumul neabătut spre socialism”-după cum se exprimau.
În opinia autorităţilor de securitate, credincioşii venind la mănăstire „pierd multe zile de lucru, care dacă ar fi făcute în câmpul muncii, ar da rezultate mai bune. În loc să muncească, ţăranii pierdeau de fapt timpul după prostii, ca să vină la mănăstire, la Preasfântul”.
Prioritară era executarea unei pătrunderi informative „serioase în sediul mănăstirii” iar pe lângă aceasta „şi alte elemente din mănăstire care pot fi recrutate”. Se mai cerea să se instruiască două-trei femei pe care le veţi trimite la mănăstire în scopul de a-l compromite pe Boca Arsenie”.
Acelaşi Birou de Securitate al regiunii Hunedoara era informat şi „că organele locale P.M.R. fuseseră contactate pentru combaterea influenţei părintelui Boca Arsenie în rândul populaţiei din zonă”.
Pe de altă parte, organele centrale de partid au sesizat situaţia de la Mănăstirea Prislop. Se reitera ideea că a făcut parte din Mişcarea Legionară, când era la Sâmbăta, că a fost mutat la Prislop, că este un „om sfânt şi ar face minuni”. Se constată „afluenţa populaţiei din ce în ce mai mare” care merge la mănăstire şi faptul că părintele duce „o propagandă mistică-religioasă, în sensul că ar dispune de puteri supraomeneşti”.
Se dispune arestarea Preacuviosului Arsenie Boca
O semnalare a partidului şi un ordin de decizie administrativă ordonă arestarea părintelui Arsenie. Motivele oficiale ale arestării administrative ale Preacuviosului Arsenie Boca au fost: „Înainte de 23 august 1944 a făcut parte din Mişcarea Legionară; după această dată, cu ocazia predicilor pe care le ţinea în biserică a instigat populaţia împotriva regimului democrat-popular; în anul 1947 a găzduit la mănăstirea Prislop, legionari care erau urmăriţi de organele de stat”.
Pentru faptele enumerate mai sus a fost încadrat în Colonie de Muncă pe timp de 12 luni, conform deciziei M.A.I. nr. 150 din 14 octombrie 1950 şi a fost pus în libertate la 19 martie 1952, prin expirarea pedepsei.
Întors acasă, la Mănăstirea Prislop, părintele Arsenie avea să-i scrie episcopului său la 3 aprilie 1952: „De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns acasă la Prislop sănătos, mult folosit şi tot atâta de senin. Bucuria n-are multe vorbe, de aceea, dimpreună cu obştea, v-o împărtăşim aşa cum e: cu recunoştinţă şi smerită metanie, pentru că faceţi parte în toate privinţele, din motivele ei. Am aflat că după Paşti veniţi la noi. Vă aşteptăm, aşa cum vechii creştini îşi aşteptau Părinţii. Dar pe lângă motivul străvechi mai e şi unul local mai mare: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obştei de aici, ceea ce îmi va asigura şi mie răgazul preocupării şi de ceilalţi talanţi ce-i am cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus”. Va urma
Prof. Gheorghe I. Drăghici-Slăvuţescu
