“Toamnă bătrână cu fruntea plecată înaintea zărilor lui miazănoapte. După lungi răstimpuri de ploi ce au noroit roata jurului, cer plumburiu din care nu mai picură lumină de aur.
Valuri albe de pâcle lăptoase, umbre prinse într-o nebună joacă de-ascunselea. În urmă zile cu licăriri liliachi într-însele, până şi apusurile şi răsăriturile par mai palide, mai gălbui. Albastrul înălţimilor s-a preschimbat în cenuşiu fiind arareori străbătut de vreo aripă de pasăre.
S-a mântuit toamna care până mai ieri părea fără de gătat. A murit într-o dimineaţă friguroasă o dată cu melancolica dezgolire a frunzelor. 
A lăsat în urmă-i altă vrajă şi alte taine: vraja nopţilor senine şi reci din păduri, tainele dezghiocate din umbre când toate se mişcă şi toate stau, când ielele zălude umblă zănatice încoace şi-ncolo.
Cu zilele-i din ce în ce mai scurte şi nopţile din ce în ce mai lungi este o vreme a celor mai depline şi alese desfătări. Viile dealurilor sunt arămii, livezile îngălbenite, iar pajiştile brumate. În pădurile de fag se sting unul după altul rugurile toamnei ce au ars de istov. Pe firele de iarbă tremură în dimineţile târzii sclipindu-şi nestematele bobiţele de rouă. Sub streaşina vremii purtând parcă povara roadelor toamnei de care s-au bucurat un stol de păsări sălbatice vâslesc ostenit către alte făgăduinţi.
Socot că el muntele acest uriaş cu puteri de stihii şi-ndărătnicii care au înfruntat toate tăriile din veac în vrerea lui de a-şi ocroti podoabele, de a le aduna către sine scoţându-le de sub ochii noştri, trage din văi mantii de neguri şi de năluci cu care zăgăzueşte urcuşul. Numai el muntele ca un vrăjitor încărunţit ce se află poate face asemenea farmece încât să pogoare norii cerului pe pământ. Ei se-ntoarnă oiştea vremii. Se arată semne de vremuire. Gata, de acum are să se-ntemeieze iarna”.- Iată câteva din gândurile minunate ale unui iubitor al naturii legate de formele şi culorile anotimpurilor ce nu pregetă să ne încânte de fiecare dată ochiul. „Cele spuse nu sunt numai simple amintiri ori fantasmele unor trăiri”- mărturiseşte Eugen Jianu autorul acestora ca într-o veritabilă predoslovie. „Primiţi-le cu un cuvenit zâmbet de bunăvoinţă şi parcurgându-le dezghiocaţi impresiile proprii acumulate şi transformate cu timpul în plăcute amintiri”.
Şi pentru că la trăirile neobositului cutreierător al naturii, fie vara sau iarna, este inutil orice comentariu, las cititorii în compania acestor impresii precum şi a câtorva fotografii ce le-am făcut la acest Brumar în zona Cheile Jieţului – Groapa Seacă – Obârşia Lotrului şi chiar, mai departe, pe Transalpina, la Lacul Oaşa.
Mugurel Petrescu
