Schimb de focuri la Podul Jiului

865

După 98 de ani, focurile de armă şi strigătele soldaţilor au răsunat din nou pe Podul Jiului, în timpul luptei pentru apărarea oraşului de trupele germane. Din fericire, a fost vorba doar de o reconstituire a bătăliei din octombrie 1916, atunci când “bătrânii, femeile, cercetaşii şi copiii Gorjului au oprit năvala trupelor germane, apărându-şi dreptul la libertate”.

foto 057Sâmbătă dimineaţa, toţi cei care au trecut prin Parcul Central au avut prilejul de a participa la un eveniment special – o reconstituire istorico-militară a bătăliei de la Podul Jiului, din 14 octombrie 1916.

foto 149“Muzeul Judeţean Gorj «Alexandru Ştefulescu» a organizat în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu, la podul spre Insuliţă, o reconstituire istorică, în colaborarea cu Asociaţia «Tradiţia Militară», cu Asociaţia Cercetaşilor Tradiţionali din Bucureşti şi cu Asociaţia Deutsches Freikorps, din Bucureşti, dedicată bătăliei de la Podul Jiului desfăşurată în 14 octombrie 1916, în împrejurările în care frontul românesc avea să fie străpuns în zona Vălari de către trupele germane, mai precis de Batalionul 3 din cadrul Regimentului 12 Vânători Bavarezi, ce făcea parte din Divizia a 11-a Bavareză.

foto 337Este vorba despre unele dintre cele mai bine pregătite, cele mai bine instruite şi cele mai bine dotate trupe germane. Este cunoscut faptul că podul a fost apărat de sergenţi ai poliţiei din oraşul Târgu-Jiu, cercetaşi şi civili care deţineau arme, marea parte a acestora modele vechi”, a explicat muzeograful Valentin Pătraşcu.

foto 357Manifestarea a debutat cu prezentarea uniformelor şi armelor trupelor române şi germane, moment ce a reprezentat o adevărată lecţie de istorie pentru spectatori. A urmat apoi momentul cel mai aşteptat de public – reconstituirea propriu-zisă a luptei de la 14 octombrie 1916.

foto 458Bătălie crâncenă pentru Podul Jiului
Trupele germane au fost depistate de cercetaşi, care au dat alarma. Soldaţii şi-au luat armele şi au început să tragă în inamici. În cele din urmă, după o bătălie crâncenă, cu răniţi de ambele părţi, germanii s-au predat. Trupele române au fost conduse de Mircea Stoica, preşedintele Asociaţiei “Tradiţia Militară”, ce a purtat uniforma de căpitan.

foto 490“Lupta de la Podul Jiului de astăzi a ieşit foarte bine, am câştigat cu 1-0. Asociaţia «Tradiţia Militară» a ţinut foarte mult să vină aici şi să puncteze, să omagieze, un eveniment foarte important prin semnificaţiile sale. Modul în care oamenii s-au putut mobiliza atunci în jurul idealului naţional, în jurul ideii de a-şi apăra teritoriul a fost exemplar. Acest lucru nu trebuie uitat şi trebuie păstrat viu în memoria românilor”, a declarat acesta.

foto 786În ceea ce priveşte soldaţii germani, aceştia au fost conduşi de Antoniu Mureşanu, secretarul Asociaţiei “Deutsches Freikorps” din Bucureşti. “O grupă de militari germani din Regimentul 11 Bavarez de rezervă a încercat să surprindă două plutoane ale Armatei Române, încercând să înlesnească intrarea şi cucerirea oraşului Târgu-Jiu de către armata germană. Din fericire, nu a reuşit să cucerească şi să înlesnească intrarea în oraşul Târgu-Jiu, ceea ce nu i-a împiedicat totuşi să ajungă până la Bucureşti şi armata română să fie relativ înfrântă”, a explicat acesta.

foto 856O lecţie de istorie
Toţi cei care au asistat la reconstituirea bătăliei de la Podul Jiului au fost încântaţi. Pe cei mari i-a încântat veridicitatea reconstituirii. “Am participat şi la filmul care s-a făcut cu căpitanul Popescu şi Ecaterina Teodoroiu dar mi s-a părut aici o organizare excepţională. A ieşit aşa cum ştiu eu din istorie şi cum trebuie să popularizăm eroii noştri”, a spus un reprezentant al Asociaţiei Naţionale “Cultul Eroilor” – Regina Maria, filiala Dolj – “Fraţii Buzeşti”.

foto 948“O reconstituire foarte veridică a ceea ce s-a întâmplat acum 98 de ani, luptele de la Podul Jiului (…) De asemenea, şi costumele soldaţilor germani sunt foarte veridice şi a fost ceva foarte interesant. Momentul acela a fost un moment foarte greu pentru istoria României. Să nu uităm că în acele momente în Valea Jiului a avut loc chiar o mini-revoluţie, Revoluţia Diamantului Negru de la Jiu. A fost o perioadă foarte interesantă din istoria României şi trebuie comemoraţi toţi cei care au luptat atunci de ambele tabere pentru că de fapt au fost trimişi în luptă pentru ca noi să fim liberi”, consideră un alt spectator. Iar dacă adulţii au fost încântaţi de prilejul de a asista la o lecţie practică de istorie, pe cei mici i-au încântat cel mult, după cum era de aşteptat, focurile de armă. De altfel, nici nu s-a terminat bine bătălia că Podul Jiului a fost luat din nou cu asalt, de această dată de copiii ce doreau neapărat să păstreze drept suvenire tuburile gloanţelor. Evenimentul s-a încheiat cu o ceremonie de depunere de coroane de flori, la care au participat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Iulia Vână, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ciprian Florescu.
Roxana Lupu

foto 1010

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here