Sărbătoarea spiritului creator – Logodna vinului cu ulcica

614

v2Numai cine n-a participat la vreuna din cele cincisprezece minunate sărbători ale spiritului creator intitulate „Logodna vinului cu ulcica”, iniţiate acum nu mai puţin de 16 ani de către doctorul fără de arginţi Doru V. Fometescu, Preşedintele Fundaţiei Culturale „Dăruie vieţii farmec” – Ciupercenii de Gorj, înţelege, poate, mai greu atât importanţa unor astfel de manifestări cât şi simbolistica ori rostul lor în comunităţile Gorjului.

În rezonanţă cu valorile spirituale

Ca să-i cităm pe Preotul Paroh Ion Sârbu, de la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din localitatea Bota, şi pe poetul dr. Doru V. Fometescu, sărbătoarea „Logodna vinului cu ulcica” răsfiră bucurie şi credinţă în valorile tradiţionale, aer proaspăt de renaştere primăvăratică prin suflul vital de-acasă şi bună-voire între oameni. Şi tot cei doi oameni uniţi în cuget şi simţiri – preot şi doctorul poet – îşi continuă pledoaria: «Ca-ntr-un pelerinaj spiritual de reculegere şi întărirea memoriei sufleteşti se revine la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din satul Bota-Dobriţa pentru o tainică şi înălţătoare rezonanţă cu statornicia datinei din zona văzduhului muntos… Prin această deschidere laică, culturală şi religioasă se doreşte îngemănarea unor legături armonioase de prietenie şi dăruire, rod al continuităţii prin înţelegere, hărnicie şi frumoasă prăznuire a rânduielilor creştine.» Ce cuvinte mai meşteşugite şi mai încărcate de simţire ar putea constitui o mai aleasă invitaţie la sărbătoarea deosebită de azi decât acestea? Alăturat redăm câteva imagini, printre care şi una cu dr. Doru V. Fometescu şi directorul general al SC „Gorjeanul „ SA, Bebe Viorel Ionică, de la sărbătoarea de anul trecut, a XV-a ediţie adică, desfăşurată la o biserică situată în cartierul Panduraşul, parcă, undeva în Târgu Jiu, la capătul străzii Panduri.

De la ceremonial religios, la cultură şi prăznuire creştină

Bogatul program al manifestărilor începe prin ceremonialul religios de pomenire şi înveşnicire a spiritului creştin prin slujba oficiată de preotul stavrofor Ion Sârbu şi preotul iconom Alexandru E. Cornoiu la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din satul Bota-Dobriţa. Pe la orele prânzului, adică ora 12 trecute fix, plus ori minus sfertul academic, va avea loc o întâlnire cu meşteri populari renumiţi în ceramică şi crestături în lemn: Ion Retezeanu, Nicolae Dan, Aurel Mitoi şi alţii. Lansările de carte şi reviste din anul de graţie 2012 vor fi următoarele: Harul divinei înţelepciuni, de preot Alexandru E. Cornoiu şi ing.prof. Carmen Cocan; Cântec tăcut, in memoriam Dumitru Bunoiu, de Ion Şoldea; Fratele meu de sânge şi trudă, de Dumitru Dădălău; precum şi revistele „Portal MĂIASTRA” nr. 30-31, „Revista Jiului de Sus” nr. 12-13 şi „ProSENS” nr. 23. Finalul apoteotic este prăznuirea creştină. Nu înainte de a vă bucura urechile şi ochii la un mejestuos…

Florilegiu folcloric şi concurs de vinuri

Încărcaţi spiritual după ceremonia religioasă de pomenire şi înveşnicire a spiritului creştin, de întâlnirile cu spiritualitatea scrisă, cei prezenţi vor mai avea parte de o surpriză. Elevii Şcolii gimnaziale Dobriţa-Runcu, îndrumaţi de instructorii coordonatori dascălii Maria şi Nicolae Sârbu îşi vor răsfăţa publicul cu un florilegiu folcloric cu solişti vocali şi dansuri populare. Deliciul zilei îl va reprezenta Concursul de vinuri – hibride şi nobile – între gospodarii din zona Gorjului. Ca şi în alţi ani, se vor degusta vinurile aflate în concurs, iar participanţii vor face parte dintr-un juriu ad-hoc condus de Preşedintele juriului – inginerul oenolog Ion Becheriţu. Firesc, ca orice Juriu care se respectă, se vor acorda diplome. De premii nu ştiu nimic…

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here