Şapte gorjeni, la “negru”

368

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, în urma controalelor efectuate în scopul combaterii cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, au depistat mai mulţi angajatori care utilizau “munca la negru”, având 7 persoane fără forme legale de angajare. Inspectorii au aplicat sancţiuni contravenţionale din care 6 sunt amenzi în valoare de 53.000 lei. Nici domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă nu a fost privat de controlul inspectorilor care au depistat o serie de neconformităţi pentru care s-au aplicat şi sancţiuni.

În săptămâna 24 – 28 septembrie 2012 planul propriu de acţiuni de control al inspectorilor ITM Gorj a vizat domeniul relaţiilor de muncă şi cel al sănătăţii şi securităţii în muncă. Au fost efectuate 22 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. 5 angajatori utilizau “munca la negru” având 7 persoane fără forme legale de angajare. Au fost aplicate 4 sancţiuni pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 50.000 lei “Din verificările efectuate am constatat că unul dintre angajatorii controlaţi unde au fost depistate 2 persoane fără contract individual de muncă desfăşura activitate fiind în dizolvare, fişele de identificare completate fiind transmise spre cercetare penală Parchetului. Angajatorii depistaţi cu persoane „la negru” desfăşurau activitate în următoarele domenii: exploatarea lemnului, panificaţie, zootehnie şi comerţ având sediile în Municipiul Târgu-Jiu şi comuna Cătunele. Au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale la 8 angajatori, din care 6 sunt amenzi, în valoare de 53.000 lei”, a precizat Gheorghiţă Cusma, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj. Inspectorii de la Compartimentul Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Gorj au desfăşurat 24 de controale privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă în care au fost aplicate 36 sancţiuni în valoare de 10.000 lei. Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neefectuarea controlului medical periodic, instruirea necorespunzătoare a personalului, nesemnalizarea riscurilor, truse medicale incomplete la locurile de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă si pentru grupurile sensibile. Au avut loc două sesiuni de informare pentru conştientizarea si sensibilizarea lucrătorilor privind riscurile de accidentare în activităţile desfăşurate la lucrările de săpături, la care au fost prezenţi 45 participanţi.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here