Sângele, un lux

345

centrul de sangeFoarte puţine persoane mai calcă pragul Centrului de Transfuzii Sangvine din Târgu-Jiu. Dacă în anii precedenţi se reuşea atingerea unei norme de 20-25 de donatori zilnici, luna aceasta au fost şi zile în care doar patru persoane şi-au exprimat dorinţa de a dona sânge.

Potrivit directorului Centrului de Transfuzii Sanguine, medic Maria Cazan, mai este doar un pas până la o criză de sânge. „Nu este vorba tocmai despre o criză de sânge şi asta pentru că în ultimul timp nu au fost foarte multe solicitări, dar donatorii sunt din ce în ce mai puţini. În afară de luna martie, în toate lunile am avut donatori mai puţini ca anul trecut”, a declarat Maria Cazan. În luna iulie, spre exemplu, anul trecut au fost 445 de donatori în timp ce anul acesta puţin peste 300. „Săptămâna trecută am avut două zile cu câte patru donatori pe zi”, a mai spus Cazan.

În judeţ, căutând câţiva donatori

donare sangeÎn încercarea de a rezolva problema donărilor, medicul de la Centrul de Transfuzii a apelat inclusiv la medicii de familie sau la directorii de întreprinderi, însă nu s-a concretizat nimic. Cu toate acestea, săptămânal se merge pe teren în trei oraşe din judeţ. „Mergem pe teren la Motru, Mătăsari şi Rovinari. Găsim şi acolo câte 4-5 donatori. E cam greu să te duci atâta drum pentru câţiva dar mergem, ce să facem? Sunt buni şi câţiva atunci când chiar avem nevoie”, a declarat directorul Centrului. Săptămâna trecută au avut, spre exemplu, o zi în care au donat sânge 19 persoane, dar 11 dintre ele au fost depistate în teren, doar opt călcând pragul centrului.

„Reacţii la sifilis”

Există şi o altă categorie de persoane şi anume acelea care, deşi ar dori să doneze, nu pot, din diferite motive. Cazan spune că bolile grave cu transmitere sexuală, cum sunt HIV şi sifilis, nu se află printre problemele prioritare. „Nici nu îmi mai amintesc când am avut ultimul caz de HIV. Cred că în urmă cu vreo doi ani. Mai există, ce-i drept, reacţii pozitive la determinările de sifilis dar asta poate să însemne şi că respectiva persoană a avut sifilis, s-a tratat, dar în corpul său au rămas anticorpi care ne ies nouă la analize. În orice caz, aceşti donatori sunt transferaţi către secţia de dermatologie”, a spus Cazan. În ceea ce priveşte stocul de sânge, “în afară de grupa 0 negativ şi A negativ, stăm prost. În general la AB 4 pozitiv şi la negative stăm cel mai rău”, a mai spus directorul.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here