Subiectele din presa ultimelor zile sunt generate de manifestarea a trei coduri, două oficiale şi unul neoficial. Primul dintre ele, resimţit de întreaga populaţie, este codul de caniculă, care oscilează pe scara galben-roşu, de la o zi la alta. Acest cod monitorizează gradele din atmosferă, poate fi contorizat şi înregistrat, nicidecum influenţat. Al doilea cod, de o importanţă majoră asupra României, este codul fiscal, care există, însă nu se manifestă încă, fiind neadoptat din motive deja cunoscute. În scurt timp va deveni viabil şi îşi va dovedi utilitatea, în ciuda opoziţiei subiective a şefului statului (care, după vorba gorjeanului, s-a cam înciocălat de când şi-a schimbat domiciliul) şi a unor politicieni din opoziţie ale căror apariţii publice devin din ce în ce mai hilare. Discursurile lor sunt lipsite de argumente, scopul lor final este numai acela de a înlătura guvernul actual, legitim şi eficient,cu rezultate vizibile şi măsurabile în economie şi societate. Un alt cod se referă strict la societate, la membrii ei şi la evenimente care zdruncină din temelii calitatea umană. Ar putea fi denumit, crud şi nemilos, “codul galben de viol”. De la o zi la alta, aflăm despre cazuri incredibile de viol, despre atrocităţi comise prin forţă de indivizi pe care, dacă îi întâlneşti pe stradă, îi poţi considera normali. Fiinţe neajutorate ale sexului slab, denumit aşa tocmai pentru nevoia de a fi protejat, cad pradă poftelor unor indivizi cărora le lipsesc raţiunea, educaţia, compasiunea. După cazul de la Vaslui, mediatizat pentru gravitatea sa şi pentru modul de interpretare al judecătorilor care au decis că tinerii violatori nu prezintă pericol social, au apărut alte cazuri, ţinute la sertar şi amânate termen după termen, pentru a se estompa în memoria colectivă şi a le putea permite, după ani buni judecătorilor, să dea o hotărâre convenabilă protejaţilor lor. Vrem nu vrem, din cultura poporului român, departe de a fi devenit vreodată un flagel, face parte şi această ocupaţie de ocazie, mizerabilă în esenţă, violul. Pentru a fi în rândul lumii, ne prezentăm şi noi, târgujienii, cu un caz atipic de viol, comis de un avocat asupra unei fete de 16 ani, caz în curs de cercetare. Pe vremea vechiului regim, cazurile de viol erau mediatizate cu mijloacele precare aflate la îndemână, însă, se evidenţiau prin faptul că erau judecate (mai puţin cazurile în care erau implicate odraslele activiştilor de partid) în locuri publice, nu în săli de judecată, spre exemplu în sălile încăpătoare din fabrici şi uzine, cu public, cât mai mult. Locuitorii mai vechi ai oraşului îşi amintesc despre cazuri de viol comise de anumiţi nemernici, puţini la număr, dar care reuşiseră să semene groaza printre femeile de orice vârstă ale oraşului. Indivizii respectivi ştiau orele la care ieşeau din schimbul doi femeile şi le urmăreau adeseori până când împrejurările le permiteau să îşi pună în aplicare mizerabilul plan, de aceea femeile se deplasau mai mult în grupuri.
Vechea insuliţă, dispărută aproape în totalitate după execuţia construcţiilor hidrotehnice de pe Jiu, cu copacii ei impunători, cu multă iarbă şi poteci, era un loc de o frumuseţe rară pentru plimbări în natură. În acelaşi timp, după orele serii, devenea un loc periculos, frecventat de persoane dubioase, de obicei aceleaşi pentru un timp. Şi, cu toate acestea, cazurile de viol din Târgu-Jiu erau rare, această abominabilă ocupaţie era practicată numai de indivizi dezaxaţi, în cele mai multe cazuri, cunoscuţi, iar atunci când erau prinşi, în niciun cât nu se plimbau liberi pe străzi. Pentru comiterea unui asemenea act de degradare umană, orice pedeapsă este blândă. Depăşind momentele de incriminare ale violului, despre care, în ţara noastră, se vorbea într-o lege pentru prima oară, pe vremea fanarioţilor, în „Codul lui Calimachi” ne putem gândi şi la lucruri bune, cum ar fi, domolirea caniculei, adoptarea codului fiscal sau îndreptarea judecătorilor, despre care se spunea, cu ceva timp în urmă, că ar împărţi dreptatea, cu amendamentele „cum” şi „cui”.
A.Pop