România şi Ungaria, singurele pieţe imobiliare neatractive pentru investitori

390

apartamente-macheta-România şi Ungaria sunt singurele pieţe imobiliare din Europa de Est neatractive pentru investitori, din cauza activelor supraevaluate, lipsa tranzacţiilor arătând necesitatea scăderii în continuare a preţurilor proprietăţilor, potrivit unui studiu realizat de compania DTZ la nivel mondial.

DTZ a realizat un index al valorii activelor imobiliare la nivel mondial pe baza profiturilor anuale pe care investitorii estimează că le vor obţine într-un orizont de cinci ani, ajustate cu riscurile pe care aceste ţări le prezintă. În aceste condiţii, compania de consultanţă imobiliară a clasificat pieţele analizate în trei categorii, respectiv „fierbinte”, „caldă” şi „rece”, România fiind încadrată la ultima treptă. În categoria „rece” au fost incluse pieţele unde profiturile previzionate sunt sub aşteptări, iar din cauza preţurilor supraevaluate aceste ţări ar trebui evitate de investitori. Dacă se estimează că piaţa este supraestimată cu peste cinci procente atunci este clasificată în această categorie.

„Având în vedere numărul redus de tranzacţii pe parcursul anului 2009 şi în prima jumătate din 2010, România este clasificată ca o „piaţă rece” în funcţie de indicele DTZ Fair Value Index. România şi Ungaria sunt singurele state din Europa de Est care oferă atractivitate limitată investitorilor. Această situaţie este rezultatul menţinerii unei diferenţe semnificative între aşteptările vânzătorilor şi cele ale cumpărătorilor”, a declarat Bogdan Sergentu, Head of Valuations and Consulting, DTZ Echinox. În afară de Marea Britanie şi regiunea nordică, Europa Centrală şi de Est are numărul cel mai mare de pieţe „reci”, dar contrabalansat cu un număr egal de ţări incluse în categoria „fierbinte”. Astfel, randamentele relativ ridicate, face ca Praga să se numere printre pieţele atractive pentru investitorii imobiliari, în timp ce cumpărătorii de proprietăţi din Moscova prognozează o creştere a profiturilor în perioada următoare în urma majorării semnificative a chiriilor.

La întocmirea studiului au fost luate în considerare 180 de pieţe individuale, definite în funcţie de oraş şi de segmentul imobiliar.

Daniela Scafeş

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here