Reținere după scandalul sângeros din clubul din Novaci

1589

Tânărul în vârstă de 19 ani, acuzat că l-a lovit cu briceagul pe un minor de 17 ani, a fost reținut duminică, în jurul orei 21.30, pentru tentativă de omor. Încăierarea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un club din Novaci. “Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore a suspectului Gheorghe Boris, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor. Din starea de fapt reţinută de procuror a rezultat că, în dimineaţa zilei de duminică, 5 februarie 2017, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în jurul orelor 02.00, într-un local aflat în oraşul Novaci, judeţul Gorj, a avut loc o încăierare între mai multe persoane, iar pentru aplanarea conflictului au intervenit organele de poliţie în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. În local în timpul conflictului se aflau circa 100 de persoane. Din cercetările efectuate în cauză până în prezent a rezultat că în timpul scandalului suspectul Gheorghe Boris a scos un cuţit tip briceag cu care i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate P.D. care stătea pe canapea şi nu ataca nicio persoană. Leziunile produse au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Bogdan, DJ-ul de la Clubul PM, care se afla în local în momentul încăierării dintre persoanele de etnie romă, a acceptat să vorbească, pentru Gorjeanul, despre ceea ce s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică. “Părea a fi o seară perfect normală, lumea dansa, când din senin vedem că doi indivizi intră în grabă spre toalete, urmați de mulți alții. Eu am simțit că ceva nu e ok și am oprit imediat muzica, zece secunde mai târziu îi vedem cum ies toți de acolo împingându-se. Cei de la pază au încercat să-i despartă și abia atunci a început scandalul. Sticle, pahare, tot ce se putea se arunca, se loveau cu ce prindeau. Nu-i recunosc pe cei care s-au bătut, nu i-am mai văzut niciodată la club, dar păreau a fi de etnie rromă. Eu sunt dj-ul rezident al clubului. Am fost acolo aproape de la începuturi. În fiecare seară era ok. Chiar super ok, tocmai de asta am rămas. A fost haos ce s-a întâmplat acolo. Eu tot încercam să-mi iau laptopul și echipamentul și să-l pun la loc sigur, dar în același timp să nu mă trezesc cu vreo sticlă în cap”, a mărturisit Bogdan.

Decizia luată de patronul clubului după încăierare
În urma scandalului, un minor de 17 ani, care nu ar fi participat la încăierare, a fost lovit cu un briceag în zona inimii și în picior. Acesta a fost transportat inițial la spitalul de la Târgu-Cărbunești, însă surse susțin că victima ar fi fost transferată ulterior la Timișoara. Patronul clubului a luat prima decizie în urma altercației, fiind postată pe pagina de Facebook a localului. “Ne prezentăm sincere păreri de rău, pentru cele întâmplate aseară! Tot ce s-a întâmplat se află acum în atenția organelor abilitate, pentru soluționare. Sperăm că acest eveniment neplăcut nu va afecta cu nimic înflorirea armonioasă a clubului nostru, de aceea, începând de acum, pentru siguranța tuturor, ne vom rezerva dreptul de a ne alege clienții. Vă mulțumim pentru înțelegere, PM Club”, se precizează pe site.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.