Politica din România este de departe misogină şi discriminatorie, deoarece toate femeile pe care le promovează în funcţii eligibile sau le numeşte în funcţii de responsabilitate maximă în ţară, sunt supuse unor presiuni indescriptibile cu scopul nedeclarat de a le intimida.
Se ştie că mentalitatea românească este una patriarhală, în care bărbaţii îşi impun punctele de vedere, chiar dacă se folosesc de aparenţe. Cât priveşte moralitatea, moravurile şi apucăturile bărbatului, ţin de firescul cotidian, ajungând să fie tratate ca simple glume, în timp ce poziţia femeii este nu numai vulnerabilă, ci şi compromiţătoare.
În ultimii 20 de ani, în România toate femeile care au intrat şi s-au afirmat în politică, au fost pur şi simplu puse la index, indiferent de frumuseţea sau inteligenţa lor. Trebuie remarcat faptul că la momentul actual, în politica românească fiecare dintre cele trei partide mari au câteva personalităţi feminine de notorietate. Nu le voi enumera după culoarea politică, dar cred că fiecare bărbat de bun simţ apreciază poziţiile publice ale doamnelor Ecaterina Andronescu, Elena Udrea, Mariana Câmpeanu, Rovana Plumb, Corina Creţu, Daciana Ponta, Anca Boagiu, Norica Nicolai şi altele, care au demonstrat că şi femeile au abilităţi politice. Ne place sau nu, raporturile proporţionale ale structurii demografice din România sunt clare: 54% dintre români sunt femei şi 46% bărbaţi, dar cum în România statul este patriarhal şi bărbaţii orgolioşi şi oportunişti, această majoritate este desfiinţată la foc automat. Există însă şi manageri femei, sau oameni de afaceri aparţinând acestei categorii, aşa-numitele femei de succes, care ar putea oferi României o alternativă mult mai chibzuită de dezvoltare decât eternii şi fascinanţii noştri preşedinţi, al căror mare merit se numeşte aducerea României în sapă de lemn. Atâta vreme cât bărbaţii care vin în Parlament, la ministere, la preşedinţie sau la conducerea batalioanelor politice judeţene, nu vor renunţa la spiritul de superioritate formală şi nu vor dezvolta responsabilităţi sincere faţă de naţiune, este normal ca ei să facă presiuni anormale asupra femeilor îndrăzneţe, care au spart bariera impermeabilităţii politice la care au fost constrânse atâta amar de vreme. Dacă vreuna încearcă să cucerească vârful scenei politice, până şi bărbaţii din presă, sau din alte mijloace media nu se sfiesc să-i fluture fantoma defunctei Elena Ceauşescu, ori o asemenea comparaţie nu demonstrează decât stângăcia bărbaţilor de a accepta faţa şi reversul medaliei.
Notă: Sindicatele sunt cu mult mai misogine şi, de aceea, în aceste zile de proteste, vom vedea mult mai numeroase ţepe, guşi şi bărbi decât ar trebui, ca să nu mai vorbim de sindicaliştii care se odihnesc în Parlament, dar păstrează funcţiile de preşedinţi pentru indemnizaţiile consistente pe care le primesc. În rest, Dumnezeu cu mila!
Constantin Bunilă
