Reînfiinţarea comunei Brădiceni, ca himeră, după 44 de ani

349

M-am reîntâlnit cu profesorul inimos care a fost actualul pensionar Ionel Nistorescu. Orice discuţie cu domnia sa este interesantă. Chiar dacă, într-un mod total greşit, a înţeles că aş fi împotriva reînfiinţării comunei Brădiceni. Desfiinţată prin 1968, adică acum 44 de ani.

La vremea respectivă, puterea de atunci a făcut să dispară raioanele şi s-a revenit, de pildă, la judeţe. Precum Gorjul. Dispărând şi raionul Gilort, cu sediul la Târgu-Cărbuneşti. Ceea ce nu pricep unii oameni din fosta comună Brădiceni, cândva o Plasă cu Tribunal, Dispensar uman şi Dispensar veterinar, pare-mi-se până prin 1947, este mersul istoriei. Şi faptul că prin asfaltarea şoselei judeţene Târgu-Jiu-Arcani-Peştişani-Tismana-Baia de Aramă rostul economic şi administrativ al Brădicenilor a scăzut. Aşa se face că o călătorie spre capitala judeţului Gorj, din şi înspre Brădiceni, a schimbat pur şi simplu balanţa în favoarea nou createi comune Peştişani, care include acum şi satul Brădiceni. Domnul profesor Ionel Nistorescu a alcătuit şi un comitet de iniţiativă pentru reînfiinţarea comunei Brădiceni. Ba mai şi susţine că pe vremea Guvernului Adrian Năstase s-ar fi şi aprobat reînfiinţarea. Eu unul nu cred, iar vorbele mi se par de clacă. Nu-l înţeleg de ce-ar mai face o cerere cu acelaşi subiect către Consiliul Local Peştişani spre a se aproba un referendum pentru asta. Este limpede că situaţia financiară a Primăriei Peştişani, în actuala conjunctură nu-i deloc roză. Dimpotrivă! Şi, în plus, Cabinetul Ponta a amânat pentru anul 2013 o reorganizare administrativă a ţării. Una care nu va desfiinţa judeţele, după cum s-a spus, dar care va ţine seama de apartenenţa României la Uniunea Europeană. Care va introduce noi rigori şi, de ce nu, chiar o restrângere a cheltuielilor din administraţia publică. Îmi aduc aminte că acum vreo doi ani, ca invitat al artistului imaginii de talie europeană Theodor Dădălău, medaliat cu Aur la un Salon Internaţional organizat la Madrid de FIAP, satele Hobiţa – cu Casa Muzeu „C. Brâncuşi” – şi Pensiunea „Casa Vânătorilor” din Gureni, pe Valea Bistriţei, a lui Vasile Plai – l-au avut ca oaspete pe un primar al unui departament rural, Rouen dacă nu mă-nşel. Domnia sa nu era doar alesul unei zone rurale, ca primar, dar şi Consilier regional. Pe cale de consecinţă, am putea trage concluzia că în Franţa s-au unit mai multe aşezări rurale într-una mai cuprinzătoare. Cum ar veni, şi la noi în România s-ar putea trece la o restrângere a numărului de comune.
Aşa că, distinse domnule profesor Ionel Nistorescu situaţia actuală nu cred că permite o risipă cu organizarea unui referendum cum aţi dori. Iar situaţia economico-financiară a României, a Uniunii Europene şi a lumii, în genere, obligă la economii. Nicidecum la risipă! Mă declar nu împotriva ideii domniei voastre, ci cugetând la rece n-o văd realizabilă. Nu este exclus ca asemenea cazuri să mai existe şi prin alte localităţi gorjene. Aş propune brădicenenilor să fie mai atenţi la candidaţii la funcţia de primar pe care-i votează, la promisiunile lor deşarte şi să belească bine ochii. La precedentele alegeri locale şi-au dat voturile în număr mare primarului în exerciţiu – Florin Pavel – pentru un al treilea mandat. De ce? Oare uitaseră aşa repede că nu le-a reparat Căminul Cultural, al cărui tavan e căzut şi azi, iar Dispensarul Veterinar le-a fost vândut şi Dispensarul Uman a păţit la fel, fiind înstrăinat aceluiaşi dr. veterinar Florin Gorcea?
P.S. De vreo 17 ani se organizează „Serile la Brădiceni”, un festival naţional de poezie. De mare succes. Numai că o Fundaţie „Serile la Brădiceni” nu există şi din cauză că Primăria Peştişani nu le-a atribuit un sediu, iar Căminul Cultural este dărăpănat. Dar ci director plătit! Şi atunci de ce i-au acordat cei din Brădiceni „încredere” ex-primarului Florin Pavel pentru al treilea mandat? Întrucât, alegătorii din Brădiceni au înclinat balanţa alegerilor în favoarea primarului arestat. Şi atunci de ce vă supăraţi pe cei ce vă spun adevărul?
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here