Reabilitări și ateliere noi pentru unitățile de învățământ din Târgu-Jiu

977

Unitățile de învățământ din municipiul Târgu-Jiu beneficiază, în această perioadă, de o serie de investiții în ceea ce privește modernizarea spațiilor în care învață elevii. Este vorba de reabilitări majore, dar și de amenajarea de ateliere noi pentru unele grupuri școlare sau de extindere, în cazul altor unități.

Deși bugetul Primăriei Târgu-Jiu este mult mai mic decât cel de anul trecut, iar primarul Marcel Romanescu a anunțat deja că în acest an va urmări cu prioritate asigurarea cofinanțării pentru proiectele europene, școlile din municipiu nu vor fi lăsate deoparte.
Astfel, sunt în curs de execuție o serie de investiții ce vizează modernizarea, extinderea și reabilitarea mai multor unități de învățământ din municipiu.
La Școala Generală „Sfântul Nicolae” se lucrează la etajarea imobilului, extindere prin care se mărește capacitatea unității cu șase noi săli de clasă și spațiile conexe aferente. La Școala Generală „Alexandru Ștefulescu” se lucrează, de asemenea, la extinderea spațiului destinat elevilor. Prin realizarea acestui obiectiv se mărește capacitatea unității cu cinci noi săli de clasă și spațiile conexe aferente.
La grădinițele „Mihai Eminescu” și Nr. 8 se execută lucrări care vizează suplimentarea spațiului, în așa fel încât aici să poată fi înființate câte patru grupe noi de copii. Cele două proiecte sunt finanțate din fonduri europene.
Șase unități de învățământ vor beneficia de baze sportive, realizându-se 16 terenuri cu suprafața de joc sintetică pentru baschet, fotbal, handbal, tenis și volei. Sunt incluse dotările sportive și instalațiile de nocturnă. Totodată, se lucrează la amenajarea unor ateliere în clădirea C2 a Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, dar și la Grupul Școlar „Traian Vuia”, corp C10, unde se vor face și modificări interioare, exterioare și reabilitare.
Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiul Național „Spiru Haret” vor fi reabilitate, în acest caz fiind vorba despre două investiții majore în infrastructura educațională din municipiu. De asemenea, va fi reabilitat și corpul D al Liceului Tehnologic Bârsești.
C.T.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here