Răzgândirea răzGândacului

366

A fost o vreme când politicianul Traian Băsescu una spune dimineaţa şi alta seara. Dacă nu, atunci se corecta oricum, fie la două trei zile, fie printr-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale care explica oarecari înţelegeri greşite. Din partea presei, bineînţeles.

Din păcate, vine o vreme când aşazişii noştri politicieni – de genul lui Traian Băsescu – îşi bat joc de alegători şi se contrazic. Cu nonşalanţă. Aflat la o întâlnire cu o parte din comunitatea românească din Austria, cetăţeanul Traian Băsescu s-a trezit vorbind în faţa unora care-l adorau şi-i puneau întrebări puerile, ridicându-i mingea la fileu. Cum s-ar spune-n tenis. Prin ţară avusese ba la 24 Ianuarie, dar şi la 1 Decembrie 2012 nişte întâlniri cu „boborul” de care nu mai vrea să-şi aducă aminte. N-aşa, este altceva în Austria. Unde s-a relaxat vreo două-trei zile şi a ajuns la o concluzie devastatoare. „Nu pot să fiu pensionar”. Nici n-a fost întrebat, dar nici n-a suflat vreo vorbuliţă despre Dosarul Flota (a cărui rejudecare i-ar putea oferi perspective sumbre), de Casa din strada Mihăileanu ori de alte acareturi de pe la Snagov. Probabil speriat, dar tot hă-hă-it, răzgândacul s-a mai răzgândit odată şi a dat-o la-ntors: „Am spus că nu mă întorc în PDL în 2014, dar am mai spus şi că demisionez în 5 minute”. Şi a lăsat să se-nţeleagă faptul că-i de felul lui un mincinos, fiind gata să revină în PDL, adică exact de unde-a plecat. Şi, cu siguranţă, în frunte!
Evident, liderii USL – Victor Ponta şi Crin Antonescu – n-au pus prea mare preţ pe spusele Băsescului. S-a găsit un singur avocat din oficiu – în persoana ex-preşedintelui Ion Iliescu -, care-a declarat: „Rămânerea lui Băsescu în politică era inevitabilă.” Că doar, mai zilele trecute, acelaşi Ion Iliescu acorda un interviu pentru România TV în care susţinea: „Nu m-am aşteptat la condamnarea soţilor Ceauşescu la moarte”. Adică, altă bazaconie. Uita că sub semnătura lui Vladimir Tismăneanu a apărut o carte de convorbiri cu domnia sa – format mare şi în peste 600 de pagini – în care recunoştea implicarea lui în actul de justiţie militară şi în luarea unei hotărâri a completului de la Târgovişte. Ce vreţi, chestiune de vârstă. Vladimir Tismăneanu fiind acelaşi „profesor şi savant”, autor al Raportului de condamnarea comunismului, asumat de Parlament şi citit de Traian Băsescu.
Cum nu există nicio declaraţie a ex-vaporeanului Traian Băsescu necontrazisă de o alta, a aceluiaşi Traian Băsescu, este clar că omului nu-i pasă de ce-or crede fraierii care l-au votat pe el şi pe portocalii. N-ar fi mai bine ca oameni precum Ion Iliescu şi Traian Băsescu să ne mai lase? Căci şi declaraţia din Austria seamănă tot cu băgatul băţului printre garduri.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here