Râbu îl pofteşte pe primarul Hanu la pensie

650

Vasile Râbu, vicepreşedinte al PSD Gorj, s-a arătat “mişcat” de prietenia pe care i-a afişat-o public Dorin Hanu atunci când edilul a fost întrebat dacă are sau nu un conflict cu fostul preşedinte al PSD Motru. Râbu susţine că primarul de Motru este doar un fost coleg cu care a lucrat împreună, acesta nefiind legat de edil printr-o prietenie. Mai mult, social-democratul susţine că nu este deloc deranjat că a intrat la pensie, şi chiar îi recomandă primarului Hanu să facă şi el acelaşi lucru, deoarece ar fi bine ca acesta să dea un pas înapoi pentru a avea mai multă linişte. Râbu nu a mai activat de luni bune în PSD Motru, nemaiparticipând la şedinţele organizaţiei de o bună perioadă de timp, acesta specificând că pentru el nu ar fi nici un dezastru dacă nu va mai figura pe listele de consilieri judeţeni sau locali ai PSD în 2016. “Mi-aş dori ca lupii tineri să vină şi să ia locul seniorilor atât la Consiliul Judeţean Gorj, cât şi în consiliile locale şi municipale, deoarece viitorul sunt tinerii din partid”, a precizat Râbu. Acesta susţine că nu are niciun conflict cu nimeni din conducerea PSD Gorj sau Motru, ci a realizat, aşa cum ar trebui să facă şi alţii, că la un moment dat este corect să dai un pas înapoi.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Felicitari domnule Rabu .Nu cred insa ca domnulHanu are putetea sa se decuplleze de la vaca de muls lapte.Chiar daca ar vrea el nu l lasa catelusii care sau invatat si ei la siupt.Pleaca Hanule pana nu te ia D NA ul cu catelusi cy tot

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.