Protest pentru salariile personalului nedidactic

596

Salariile mici ale personalului nedidactic. Acesta este motivul pentru care membrii Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu-Jiu au protestat ieri, atât la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, cât şi la sediile partidelor politice.

Un grup format din sindicalişti, profesori, femei de serviciu şi muncitori, s-a deplasat ieri la sediul ITM Gorj şi la sediile partidelor politice din municipiu pentru a depune memorii în legătură cu modul de salarizare al personalului nedidactic. „Deoarece la nivelul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ s-au făcut demersuri pentru soluţionarea problemei salariale a personalului nedidactic şi nu s-a ajuns la nicio soluţie, s-a decis să plecăm de jos cu demersurile noastre. Prin partidele politice parlamentare dorim să trimitem un memoriu pentru ca parlamentarii să cunoască realitatea salarială a acestor oameni. Adevărul este că fiind introdus sporul de vechime în salariul de bază ei practic sunt salarizaţi sub nivelul salariului minim pe economie. Deocamdată încercăm această sensibilizare şi aşteptăm rezolvarea pe cale legală care să îi scoată din sărăcie. În acest moment legile nu le sunt încălcate pentru că am fi mers în instanţă. Încercăm, legal, să li se atribuie şi lor minimul pe economie ca tuturor celorlalţi salariaţi din această ţară, mai ales că ei contribuie esenţial şi la sănătatea şi la educarea copiilor noştri. Nu este exclusă o grevă. Nici nu aş vrea să mă gândesc cum ar fi să vină copiii într-o şcoală murdară”, a spus Florinela Ponta, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu-Jiu. Principala nemulţumire a protestatarilor este legată de faptul că salariile personalului nedidactic din învăţământ nu au mai fost majorate de câţiva ani iar blocarea posturilor a făcut ca volumul de muncă să crească semnificativ. ,,Mă descurc foarte greu. Am doi copii care anul acesta vor susţine examenul de Bacalaureat. Vor renunţa amândoi la facultate din cauza lipsei banilor. Eu sunt muncitor de întreţinere, iar la şcoala gimnazială la care lucrez eu am foarte multe clase de întreţinut. Conform legii, un muncitor de întreţinere e salarizat la 25 de săli de clasă, eu mă ocup de 27 de săli. Plec acasă lunar cu 730 de lei şi am 12 ani de vechime”, a spus Viorel Dobra, muncitor de întreţinere în cadrul Şcolii ,,Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu. Sindicaliştii au depus memorii la sediile tuturor partidelor şi au discutat cu reprezentanţii acestora. De asemenea, grupul de protestatari s-a întâlnit şi cu prefectul judeţului Gorj, Ion Claudiu Teodorescu.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here