Program pentru sănătatea copiilor

392

Fundaţia pentru Comunitate şi MOL România au lansat cea de-a a cincea ediţie a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor. Prin acest program pot obţine sprijin financiar organizaţii non-profit care derulează proiecte de terapie emoţională sau terapie prin artă pentru copii cu vârste sub 18 ani care suferă de boli cronice, sunt afectaţi de dizabilităţi, sau se află în curs de recuperare după afecţiuni grave.

Lansarea Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor ediţia 2013 a avut loc la Craiova, în cadrul unei manifestări organizate la Muzeul Olteniei, în cadrul căreia ONG–uri care au beneficiat de finanţare în ediţiile precedente şi-au prezentat proiectele şi realizările.
Prin intermediul acestui program vor fi acordate sponsorizări în valoare totală de 300.000 de lei organizaţiilor non-profit care derulează proiecte de terapie emoţională sau terapie prin artă pentru copii care sunt afectaţi de boli cronice, suferă de dizabilităţi sau se află în curs de recuperare după afecţiuni grave. Pot depune cereri de finanţare organizaţiile non-profit care desfăşoară, conform actului constitutiv şi statutului, activităţi legate de scopul proiectului, organizaţiile nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii) şi organizaţiile religioase. Un ONG poate să beneficieze de o sumă de maximum 20.000 lei sub formă de prefinanţare, pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada 15 decembrie 2013 – 31 august 2014.
Termenul-limită de depunere a cererilor de finanţare este 9 noiembrie 2013, iar fondul total al sponsorizărilor este de 300.000 lei. Lista câştigătorilor va fi publicată pe site-urile www.pentrucomunitate.ro şi www.molromania.ro până la data de 10 decembrie 2013.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here