Primarul PSD de Schela: “Trec independent, mă hotărăsc într-o săptămână”

461

Edilul Aristide Şerbănescu, primar PSD de 14 ani din comuna Schela, ia în calcul să părăsească partidul din care face parte de aproape un deceniu şi jumătate. Primarul a declarat că se gândeşte să treacă independent, dar este momentan în dubiu, urmând să ia o decizie clară în acest sens în maxim o săptămână. Acesta susţine că cei şase consilieri ai PSD nu vor face acelaşi lucru ca el, în timp ce doi consilieri ai PNL ar urma să treacă la partidul lui Tăriceanu.

Primarul din Schela a refuzat să facă public motivul pentru care a decis să renunţe la PSD, dar susţine că el este alesul localităţii, al oamenilor, al comunităţii şi nu omul partidului. “Am avut, în urmă cu o săptămână, o şedinţă de Consiliu Local în care am întrebat consilierii dacă intenţionează să-şi schimbe partidele. Toată lumea a negat, dar ştiu că cei doi consilieri ai PNL vor să treacă la PLR. De asemenea, eu vreau să renunţ la PSD ca să mă fac independent. Sunt încă în dubiu legat de asta dar într-o săptămână mă hotărăsc”, a spus primarul Şerbănescu, refuzând să ofere amânunte legat de supărarea sa pe PSD.
Acesta susţine că nu are probleme de majoritate în Consiliul Local Schela, PSD-ul având şase consilieri care, crede acesta, nu ar vrea să părăsească partidul.
“Eu nu îndemn pe nimeni să facă ce vreau eu. Fiecare face ce vrea, inclusiv cei de la PSD”, spune, răspicat, edilul local.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here