Primăria Comunei Băleşti organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, cu nivel de studii PL, din cadrul Compartimentului asistenţă medicală comunitară, de: asistent medical comunitar debutant; asistent medical comunitar principal. Candidații care vor opta pentru postul de asistent medical principal trebuie să aibă minimum 5 ani vechime.
Gorjenii care doresc să ocupe un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoaște limba română, scris și vorbit; c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; d) are capacitate deplină de exercițiu; e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții pentru posturile de la Bălești
Pentru ocuparea posturilor vacante la Primăria Bălești, condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs pentru funcția contractuală de asistent medical comunitar debutant sunt: absolvent al şcolii sanitare postliceaie sau echivalentă/studii postliceale prin echivalare, conform H.G. nr. 797.’1997 privind echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare, dovedite cu diplomă de absolvire (specializarea asistent medical generalist); nu sunt condiţii de vechime. Pentru postul de asistent medical comunitar principal, condițiile participării la concurs sunt: absolvent al şcolii sanitare postliceale sau echivalentă/studii postliceale prin echivalare, conform H.G. nr. 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare, dovedite cu diplomă de absolvire (specializarea asistent medical generalist); certificat membru (liberă practică) – Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în termen de valabilitate; aviz anual pentru exercitarea profesiei, în termen de valabilitate; vechime ca asistent medical: minimum 5 ani; să deţină certificat de grad principal sau adeverinţă care atestă că a obţinut gradul principal.
Calendarul concursului
Concursul pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, cu nivel de studii PL, din cadrul Compartimentului asistenţă medicală comunitară – Primăria comunei Bălești, de: asistent medical comunitar debutant; asistent medical comunitar principal se va organiza conform calendarului următor: 27 septembrie 2016, ora 16.00: termenul limită de depunere a dosarelor 05 octombrie 2016, ora 10.00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul Primăriei Bălești, nr. 229, Județul Gorj și de pe pagina de internet a Primăriei Băleşti www.balesti.ro, persoană de contact: Mărăcine Vasilica, telefon 0253/220.038.
Minodora Sucea